sarbatori religioase

Totul despre sărbătorile religioase. Află din calendarul creștin ortodox care sunt evenimentele religioase cu cea mai mare importanță de pe peste an. Noi îți spunem când pică Paștele în acest an și când se sărbătoresc Sfinții Mihail și Gavril. Sfinții Constatin și Elena, Sfântul Gheorghe sau Sfânta Maria. Vezi care sunt cele mai practicate tradiții și obiceiuri cu ocazia sărbătorilor religioase din calendarul ortodox.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, un model exemplar de viață creștină, care l-a venerat pe
În acest an, la sărbătoarea Sfinților Dimitrie vor sluji ierarhi și delegaţi din străinătate ai Bisericilor
La data de 14 octombrie credincioşii din toate zonele țării, dar și din țările vecine vin în pelerinaj la Iaşi
Ziua de 14 octombrie, care marchează mijlocul toamnei și sfârșitul verii, este o sărbătoare creștin-ortodoxă în
La 8 septembrie, Biserica prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, primul dintre cele patru sărbători închinate
An de an, la 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul şi
Sâmbătă, 8 aprilie, cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor), în
Prima sărbătoare din calendarul ortodox închinată Maicii Domnului se cinsteşte sâmbătă, 25 martie. Buna Vestire
Sărbătoare mare astăzi pe Dealul Mitropoliei. Îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Puține persone știu că, spre deosebire de Anul Nou Civil, care începe la 1 ianuarie şi se încheie la data de 31
Biserica Ortodoxă Română îl pomenește la data de 2 iulie pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei
La 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în
În ziua de 26 octombrie, când creștinătatea îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic
Ziua de 14 octombrie, care marchează mijlocul toamnei și sfârșitul verii, este o
Pentru a avea parte de rod bogat, agricultorii păstrează tradițiile moștenite de la
Suntem deja în noiembrie, care se numeşte popular şi “Brumar”, o lună cu sărbători
Creștinătate sărbătorește la 1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului, praznic din
În data de 24 iunie, creștinii ortodocși prăznuiesc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
An de an, în data de 2 februarie, Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa

Pagini