sarah

Anamaria Prodan are două fiice cu care se mândrește de câte ori are ocazia și are și de ce. Iar zilele acestea, cu
Cântăreața Sarah, care a lansat recent videoclip la piesa “Sunrise”, a părăsit ţara şi s-a mutat în Spania, unde a
Annabelle, un pumn de om, s-a născut cu deficiențe de auz. La împlinirea a numai 3 luni, micuța a primit cadou
Anamaria Prodan face militărie cu fetele ei. Rebecca şi Sarah au de respectat reguli stricte. Fără iubiţi şi fără
Dacă iubești și îți place să îngrijești animalele, atunci povestea de mai jos te va emoționa cu siguranță. Și de
La doar 16 ani, tânăra Sarah îşi face debutul în lumea muzicală cu o melodie de senzaţie la care a colaborat cu
Anca Serea şi Adi Sînă au patru copii care îi ţin ocupaţi din plin, iar acum mai au şi de organizat o nuntă.
Finalul anului ne aşteaptă cu multe show-uri spectaculoase. Indila, Albano, Sarah Brightman sau Sandra sunt doar
Familia fostei soţii a lui Alex Velea a fost surprinsă de decizia pe care au luat-o cântăreţul şi mulatra de a
De luni, Kanal D prezintă un serial controversat în Turcia, dar atât de iubit în cele 40 de ţări în care este
Când se supără, se supără! Actriţa Sarah Jessica Parker (47 de ani) a fost surprinsă în vreme ce-şi certa, de zor
Când soţul ei, Richard (Greg Kinnear), îşi pierde slujba, Kate Reddy (Sarah Jessica Parker) devine singura sursă
De parcă durerea pricinuită de pierderea mamei nu ar fi de ajuns, Anamaria Prodan mai are
După o pauză de aproape doi ani, Sarah a revenit în atenţia fanilor cu un nou videoclip
Anamaria Prodan a sărbătorit cum se cuvine aniversarea de 16 ani a fiicei sale Sarah,
Sarah, fosta cumnată a lui Alex Velea, a vorbit pentru prima oară despre trauma pe care a
O femeie din Ohio a născut două gemene identice care au împărţit aceeaşi placentă, lucru
După atâţia ani de alergat peste tot cu pantofi înalţi, se pare că Sarah plăteşte acum
O mămică foarte tandră şi grijulie!

Pagini