saracie

Era aşa de frumoasă, avea un corp la care visează orice femeie, dar acum e de nerecunoscut! Trăieşte pe străzi din
S-au dus vremurile de poveste! Deşi este considerat o celebritate, la Hollywood Charlie Sheen e falit. Actorul
Poveste emoţionantă! Nicoleta are 13 ani şi trăieşte, alături de părinţi şi de cei trei frăţiori mai mici, într-o
Teo Trandafir (52 de ani) a recunoscut că viața ei a fost marcată și de lipsuri materiale, dincolo de perioadele
Pandemia de Covid-19 a afectat o mare parte din populație și din punct de vedere financiar. Peste 1.000 de oameni
Abia reușim să trăim de la o lună la alta, iar dacă mai avem și o nuntă ne dezechilibrăm cu totul bugetul. Iată ce
Rămâne fără casă până de Crăciun! Katie Price şi-a tocat averea estimată acum câţiva ani la 50 de milioane de
Ce trist! România are cea mai mare rată a mortalității în rândul copiilor din Uniunea Europenă, iar peste 150.000
Johnny Răducanu s-a stins la 19 septembrie 2011, la 79 de ani. Cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi, ,
Doarme pe o masă ca să nu o mănânce gângăniile. Nu are curent, gaze sau apă. Aşă trăieşte de două luni şi jumătate
Experta australiană Amanda Kane a studiat care sunt cele mai bune metode de a păstra legumele şi fructele ca să nu
Românii care au cotizat cel puţin cinci ani la pensiile private obligatorii pot înceta plata contribuţiilor.
Cine nu a fredonat măcar o dată celebra piesă “I Just Called to Say I Love You”? Cel care
Catastrofe, foamete, cutre­mur! ­Clarvăzătorii Nostradamus şi Baba Vanga au prezis că
Crăciunul 2019 va fi, pentru 11 copii dintr-o comună ieşeană, prima sărbătoare fără tatăl
Papa Francisc a luat masa alături de 1.500 de persoane fără adăpost duminică, 17
De patru ani, un grup de prieteni pasionaţi de motociclism duc daruri copiilor sărmani
Patru persoane, printre care doi copii, au fost găsite vineri într-o colibă înjghebată pe
Mihai Trăistariu (39 de ani) şi fratele său mai mare, Vasile Trăistariu (43 de ani), s-au

Pagini