saptamana mare

Durere fără margini în familia preotului Vladimir Florea din Constanța. Soția acestuia, Anca Ștefania, s-a
Iordanul s-a întors pentru a doua oară în acest an. Dacă la Ierusalim creştinii aşteptau cu nerăbdare închinarea
Duminica Floriilor a fost ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, începând astfel Săptămâna Patimilor.
Şarmantul tenor Vlad Miriţă ( 35 de ani) cântă dumnezeieşte, în frac şi cu papion, însă după ce-şi adună ropotele
Persoanele care ţin post pot include în alimentaţie, în Săptămâna Mare, fructe, legume, cereale, nuci și semințe
Papa Francisc continuă să lupte împotriva stereotipurilor care circulă în lume. În contextul recentelor atentate
Simina Alina Lospa are 38 de ani, două fetițe superbe și un nenorocit de cancer, care de 5 ani încoace îi face
Lista de tradiții de Paște în Maramureș este una lungă, însă noi vă aducem aminte de doar câteva dintre el, cele
În Vinerea Mare, numită şi Vinerea Neagră, cea mai tristă zi din Săptămâna Patimilor Domnului, rememorăm aducerea
Joia Mare este numită în popor Joia Mari, Joia neagră sau Joimăriţa. În această zi din Săptămâna Pătimilor lui
Începând cu seara Floriilor şi până-n Sfânta zi de Sâmbăta Mare, inclusiv, în toate bisericile ortodoxe se
Peste mai puţin de-o lună, Paştele le-a rezervat microbiştilor de la noi câteva surprize plăcute. Aceasta pentru
Creştinii ortodocşi au ajuns la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc orânduită în
Am ajuns deja în ultima săptămână din Postul Mare. Ea se numeşte Săptămâna Patimilor şi
Soldaţi înarmaţi până în dinţi, oameni percheziţionaţi în plină stradă şi patrule
Sâmbăta Mare este o zi de reculegere şi credincioşii veghează, până la miezul nopţii,
Sfânta zi de Vineri Mare este o zi de doliu pentru întreaga creştinătate. De aceea, în
Creştinii ortodocşi au ajuns la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc orânduită în
Chiar dacă este Săptămâna Mare, nu ducem lipsă de muzică, spectacole şi voie bună. Cine

Pagini