sant

În două comune din judeţul Botoşani trecerile de pietoni care străbat drumul judeţean duc către nicăieri. Mai
După vacanţă au văzut moartea cu ochii! Un autocar cu 77 de turişti s-a care se întorceau dintr-un concediu
Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost găsit mort, miercuri dimineaţă, într-un şanţ din localitatea Vâlcele (
Accident grav pe A1. Zece persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau a ieşit
A petrecut cu idolul şi şeful său de partid, Dan Diaconescu, apoi a plecat spre casă la volanul bolidului său, un
Descoperire macabră în comuna Ghindăreşti, situată la 70 km de Constanţa: un călugăr a fost ucis, decapitat,
Un muncitor de la salubritate a murit, iar alţi doi sunt răniţi grav după ce şoferul de 40 de ani a intrat cu
1-1 cu Italia, la Klagenfurt, şi în fotbalul românesc se vorbeşte deja de un nou început, ţinând cont că împotriva
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Statele Unite a decedat după ce a urinat din greşeală pe cablurile de înaltă
Scene de comedie într-o comună din Vaslui. Un agent de poliţie a coborât dintr-o maşină a
A fost zarvă mare pe o stradă din Iaşi, după ce câţiva muncitori au reuşit să blocheze o
Într-un interviu acordat cu ani în urmă publicaţiei „The Wrap”, Amy Winehouse declara că
Băimăreanul Marius D., în vârstă de 26 de ani, a ajuns ieri seară în şanţ cu maşina la
Primii fulgi de zăpadă care au căzut în judeţul Suceava au provocat haos pe drumuri.