sala polivalentă

Asociația Persoanelor cu Dizabilități Locomotorii și Asociația Primii Pași Spre Performanță în parteneriat cu
Pe scena Sălii Polivalente din Bucureşti se vor aduna vineri, 18 decembrie, de la ora 19.00, nume mari din artele
Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă româncă a ultimilor ani, a revenit duminică la Bucureşti ca adversară, în
Emoţii, nopţi nedormite şi repetiţii peste repetiţii. Aşa aşteaptă membrii trupei Vunk ziua de miercuri (7
Cei mai buni luptători români se vor confrunta în această sâmbătă, în gala internaţională Superkombat, care va
Promoţia Superkombat revine la Bucureşti, pe 23 mai, la Sala Polivalentă, cu un spectacol incendiar, transmis în
A mai rămas doar o săptămână până la cel mai mare concert al trupei Vunk. Artiştii le dau întâlnire fanilor pe 3
Joi seara la Sala Polivalenta din Bucuresti trupa Voltaj a sustinut un concert spectaculos alaturi de foarte multi
Semifinala disputată de Oltchim la Bucureşti, în compania celor de la Gyor, a reprezentat locul de întâlnire a
Seara trecuta a fost una plina de emotie datorita marelui eveniment "Vunk la Polivalenta", ce s-a incadrat cu
Una dintre cele mai îndrăgite trupe ale anilor ‘80 şi ‘90, Simple Minds, şi-a prelungit turneul european de
Simona Halep este şansa noastră cea mare la această întâlnire cu Cehia, din Cupa Fed, dar
Promoţia de arte martiale mixte Real Xtreme Fighting se pregăteşte să atace capitala
Parcarea de la Sala Polivanetă din Bucureşti e complet blocată de 60 de minute.
În perioada 14-15 septembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, va avea loc DreamHack
Sala Polivalentă a găzduit sâmbătă gala K1 Superkombat, iar vedetele nu puteau lipsi de

Pagini