Roger Federer

Kate Middleton a fost prezentă şi la finala masculină de la Wimbledon 2019, duminică, 14 iulie. Ducesa de
Pronosticurile au fost confirmate și în semifinalele probei de simplu masculin a turneului de Mare Șlem de la
Rafael Nadal și Roger Federer urmează a disputa mâine, cel de-al 6-lea meci direct pe zgura de la Roland Garros.
Elvețianul Roger Federer a scris o nouă filă de istorie în tenisul mondial. El a cucerit al 100-lea titlu al
Absent anul acesta, Rafael Nadal a decis să participe din nou la Cupa Laver, alături de Roger Federer, cel care a
Aflat pe locul 3 în ierarhia mondială la zi, Roger Federer a devenit, luni, primul jucător de tenis din istorie
A fost stabilită componența grupelor Turneului Campionilor 2018, care anul acesta va avea loc în perioada 11-18
Mai mulți jucători de top din circuitul ATP nu agrează noul format al Cupei Davis și amenință că nu vor participa
Finala de la Basel, programată duminică după-amiază, între Roger Federer și Marius Copil, este una inedită pentru
Rezultat excepțional reușit de Marius Copil la Basel! El s-a calificat în finala turneului suedez după ce a trecut
La 29 de ani, australianul John Millman a suportat mai bine căldura și umiditatea de la New York și l-a învins pe
Finala turneului ATP de la Cincinnati 2018, disputată aseară, după închiderea ediției, a fost un vis pentru orice
Simona Halep va participa duminică seară la Balul Campionilor de la Wimbledon. Întrebată
Participant pentru a 21-a oară la Wimbledon, Roger Federer (cap de serie nr. 2) s-a
Elvețianul Roger Federer (locul 3 ATP) l-a învins cu 6-4, 6-3 pe sud-africanul Kevin
Marius Copil a încheiat prestația excepțională de la Basel cu o înfrângere dramatică în
Marius Copil s-a calificat în prima finală ATP 500 a carierei, iar adversarul său va fi
Sârbul Novak Djokovic a scris o pagină de istorie în tenisul masculin, după ce a reușit
Surpriză la Wimbledon 2018: elvețianul Roger Federer a fost eliminat în sferturile de

Pagini