relatii intime

Pentru ca o relaţie să dureze până la adânci bătrâneţi, este necesar ca ea să reprezinte un cadru în care
Coronavirus - COVID-19 se transmite mult mai repede decât credeau experţii şi se pare că se poate transmite şi
Sistemul imunitar sau sistemul de apărare a corpului este cel care ajută organismul nostru să lupte împotriva
Când vorbim despre problemele care apar în viaţa intimă a unui cuplu, în general femeia este cea învinovăţită că
Există, probabil, o mulţime de lucruri care îţi trec prin minte dacă intenţionezi să faci dragoste pentru prima
Nu este exclus, la un moment dat, ca unul dintre parteneri să fii contactat o boală cu transmitere sexuală, mai
În momentul în care partenerii de viaţă ajung în pat sunt mai degrabă concentraţi la celălalt: ce îşi doreşte, ce
Majoritatea femeilor consideră că, pe lângă a face curat şi mâncare, sexul este o datorie conjugală obligatorie
Relaţiile intime de calitate nu sunt imposibile nici măcar la cuplurile care sunt împreună de foarte mulţi ani.
Femeile sunt extrem de diferite atunci când vine vorba de preferinţele lor sexuale. Unele preferă tandreţea şi
Frustrările sexuale reprezintă, de cele mai multe ori, o sursă de nemulţumire în relaţia de cuplu, pentru că
După o lungă tăcere, Marcel Toader a făcut declarații bombă despre Maria Constantin. Fostul rugbist susține cu
Activitatea sexuală este, fără îndoială, o parte importantă a oricărei relaţii, un moment
O tânără de 27 de ani care a lucrat ca gardian la o închisoare din Marea Britanie a
Mărimea organului sexual reprezintă principalul complex masculin şi un subiect aproape
Oricărui bărbat îi place să fie complimentat pentru performanțele sexuale și să își facă
Sexul este foarte important pentru un cuplu, mai ales în perioada în care el se
Câteodată, lucrurile nu merg aşa cum te aştepţi între tine şi partenerul tău, de aceea,
O studentă la drept de la o universitate din Paris a avut parte d cea mai ciudată

Pagini