regina marii britanii

Celebrul rapper, Snoop Dogg (46 de ani), are vise mari și nu glumește. chiar își dorește să o scoată la întâlnire
O investigație amănunțită realizată la Castelul Windsor, cel mai vechi castel locuit din lume, arată că aici sunt
Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip sunt împreună de 70 de ani și formează un mariaj la fel de solid și de
De-a lungul domniei sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut mereu alături de ea câte doi căței pe
În Marea Britanie, cetățenii englezi au dreptul de a trimite reginei o scrisoare în care își exprimă o nemulțumire
Scrisoarea trimisă de Regina Elisabeta către una dintre confidentele sale, la doar câteva zile după moartea
Regina Marii Britanii are numeroase obiceiuri cotidiene, mai mult sau mai puțin ieșite din comun. De la
Regina Elisabeta (91 de ani) a Marii Britanii duce o viață extrem de activă, lucru de admirat pentru vârsta ei.
Prințul William (34 de ani) a fost surprins dansând într-un club din Elveția, în timp ce restul Familiei Regale au
Este de la sine înțeles că atunci când ai privilegiul de a vorb cu Regina Elisabeta a II-a, trebuie să folosești
La 90 de ani, Regina Marii Britanii se poate lăuda cu o sănătate de fier. După 60 de ani de domnie, Elisabeta a II
Zilele acestea, o panică generală a fost stârnită după ce o știre falsă ar fi anunțat că Regina Elisabeta a II-a
Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, și Prințul Philip, Duce de Edinburgh, au
Prințul Philip și Regina Elisabeta a II-a au împreună o căsnicie impresionantă de 70 de
Au mai fost ocazi când Ducesa de Cambridge (35 de ani) a mai încercat ținute îndrăznețe
În mod normal, oamenii de rând trebui să se adreseze Reginei Elisabeta într-un mod cât
Regina Elisabeta folosește în timpul întâlnirilor pe care le efectuează cu diverse ocazii
Regina Elisabeta a II a împlinit 65 de ani de când se află pe tronul Marei Britaniei,
O înregistrare șocantă îl surprinde pe maiorul James Coleby (41 de ani) trăgând pe nas o

Pagini