redeschidere scoli

Guvernul României a decis introducerea testării rapide în unitățile de învățământ la reluarea cursurilor, din 8
Un elev şi şapte cadre didactice din judeţul Vrancea au fost confirmaţi cu noul coronavirus de la debutul celui de
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat vineri, 15 ianuarie, că redeschiderea școlilor începând cu data de
Medicul Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea
Ministerul Educației a reamintit luni, 23 noiembrie, faptul că inspectoratele şcolare judeţene și Inspectoratul
Numărul cazurilor de coronavirus a crescut cu 22% în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, față de săptămâna
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre începerea școlii, un subiect frecvent dezbătut în ultima
Școliel vor fi redeschise săptămâna viitoare, însă guvernanții au decis abia acum alocarea a 100 de milioane de
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS (Organizația Mondială a Sănătății), a declarat că este
De luna viitoare, elevii din toată lumea vor reveni, treptat, pe băncile şcolii. Momentul este privit cu mari
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat miercuri, 5 august că, în condiţiile unui scenariu verde, prezenţa
Ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății, în care apar regulile pentru
Peste 2,4 milioane de elevi se vor întoarce pe băncile şcolilor, iar cei care vor refuza
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit duminică, 13
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că la Bucureşti unităţile de
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, miercuri seară, 2 septembrie, că numărul de
Preşedintele Klaus Iohannis a venit cu clarificări privind conferinţa de presă susţinută
Președintele României Klaus Iohannis a vorbit despre scenariul redeschiderii școlilor,

Pagini