realitate

Se spune că istoria este mai captivantă atunci când o privim în imagini. Fotografiile sunt unele dintre cele mai
Deşi comunicarea e esenţială într-o relaţie, multe persoane trăiesc cu impresia că ceea ce cred despre sex e
Se pare că natura poate concura cu secces uneori tehnologia şi Photoshopul. Un colaj de 15 fotografii ne arată că
Auzim tot mai des de colesterolul ,,rău", dar şi de efectele negative pe care acesta le are când vine vorba de
Un videoclip demenţial face furori pe internet, având în vedere că imaginile sunt aproape şocante.
Declară că s-au separat de comun acord şi au trecut cu bine şi peste prima întâlnire de după separare. Totuşi, în
Sir Richard Charles Nicholas Branson, miliardarul britanic care deţine grupul Virgin, intenţionează să
Cătălin Botezatu trăieşte pe picior mare, însă nu se poate considera un om fericit! Designerul şi-a dat seama că
Vladimir Drăghia, fostul Burlac de la Antena 1, a cucerit mii de femei cu fizicul lui, însă, în realitate, actorul
Cântăreaţa plănuieşte să lanseze un album biografic şi, pentru că viaţa ei sentimentală nu este deloc roz, este
Preşedintele Traian Băsescu a primit, sâmbătă, la Cotroceni, delegaţia FMI condusă de Jeffrey Franks, declarând,
Visul „Cenuşăresei” a devenit realitate. Fosta stripteuză Sofia Hellqvist şi şarmantul
Nu sunt deloc puţini cei care au impresia că maşina lor va consuma net superior dacă vor
Aduce din nou umorul în casele românilor, mai ales că interpretează un rol de femeie...
Rihanna este considerată una dintre cele mai frumaose cântăreţe, însă această imagine nu
E celebră în toată lumea şi considerată una dintre cele mai frumoase cântăreţe. Însă se
Ce bine arată pe hârtie! Din păcate, doar acolo ne putem lăuda cu ele, realitatea de la