Rafael Nadal

Considerat casa lui Roger Federer, turneul de la Wimbledon este competiţia la care străluceşte, surprinzător,
Tenismenul Roger Federer, deţinătorul trofeului, a pierdut, sâmbătă, meciul cu australianul Thanasi Kokkinakis,
Pentru Rafeal Nadal, Turneul Campionilor rămâne un vis. El a fost nevoit să se retragă din cauza accidentării la
Tenismenul Rafael Nadal a câştigat fără emoţii finala turneului de Mare Şlem de la New York, învingându-l în
Ziua de luni (21 august) va rămâne în istoria tenisului ca una inedită: s-au schimbat liderii mondiali în trei
De săptămâna viitoare, tenisul masculin va avea un nou lider.
Nadal a demonstrat că timpul pentru el nu înseamnă nimic. La 12 ani distanţă de cucerirea primului titlu la Roland
Radu Banciu a avut un comentariu în nota sa obișnuită despre înfrângerea Simonei Halep suferită în fața Jelenei
Un banal interviu difuzat de o televiziune franceză la turneul de Mare Şlem de la Paris s-a transformat în motiv
Roger Federer a pornit cu şansa a doua în duelul cu Rafael Nadal din optimile de finală ale turneului de la Indian
Roger Federer este unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie, dar a ajuns la 35 de ani, cu "lupi" tineri ca
Clujul este capitala neoficială a sportului românesc, iar acest lucru a fost confirmat de anunţul Federaţiei
Simona Halep defilează pe terenul de joc de la turneul din Madrid, ea învingându-și fără
Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat campionii mondiali neoficiali, adică
Gilles Muller vs Rafael Nadal 6-3, 6-4, 3-6, 4-6, 15-13 | Ce meci! Ce thriller! Rafael
Rafael Nadal (31 de ani) a câștigat pentru a zecea oară turneul de la Roland Garros
Simona Halep n-a ajuns încă pe prima poziţie a clasamentului WTA, dar se află într-o
Avem o finală de vis la Australian Open. Ca pe vremuri, veteranii Rafael Nadal şi Roger
Roselyne Bachelot, fost ministru al Sănătăţii şi Sporturilor din Franţa, a anunţat că

Pagini