puscarii

De data aceasta, polițiștii nu mai strigă ”Ieși, afară, javră ordinară!”, ca acum câțiva ani, dar cer demisia
Au ieșit sute de infractori din pușcării și unii dintre ei au recidivat imediat. O veste ne dă fiori: în următorul
Numărul mare de decese suspecte din puşcăriile din Peninsulă a început să atragă atenţia asupra felului în care
Ciocane, cuţite, seringi, telefoane, cuie sau droguri. Iată doar câteva dintre miile de obiectele pe care
Au fost liberi mai puțin de două luni. Din cei 3.130 de pușcăriași grațiați, aproape
Alertă printre autorităţi, din cauza numărului tot mai mare de infractori.