protectia copilului

Un filmuleț șocant circulă pe rețelele de socializare, în care apare o micuță care a fost bătută și dată afară din
Acuzaţii grave după o „logodnă“ într-o familie de romi. Partida Romilor Pro Europa a alertat în week-end
Caz ireal în comuna vasluiană Poieneşti! O copilă de 13 ani a cerut să fie luată de Protecţia Copilului de lângă
Un cuplu din California a fost arestat după ce a încercat să îşi vândă cei doi fii în schimbul drogurilor. Din
Paulina Mandache (19 ani) era doar un copil atunci când a fost luată, în mod forțat, de lângă familia sa și adusă
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană nu pot să cadă la pace orice ar fi. Au divorţat în primăvara lui 2015 şi de
Cazul Bodnariu a fost intens mediatizat în România, însă presa norvegiană nu a relatat despre acest caz. Este
Mii de români din ţară şi diaspora s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi chiar în cadrul unor proteste de
Fiica lui Adi Minune, Carmen, a fost la un pas să ajungă pe mâna Protecţiei Copilului dacă mama sa nu venea s-o ia
Scandal de proporţii, ieri, la uşa casei în care locuieşte Micul Hercule. Medicii şi inspectorii de la Protecţia
Cei mai puternici copii din lume, cum au fost denumiţi fraţii Giuliano (9 ani) şi Claudiu (7 ani) Stroe din comuna
O adolescentă de numai 15 ani din Baia Mare, însărcinată în cinci săptămâni a fost supusă unui avort în cursul
O asistentă medicală din Sălaj este cercetată penal, după ce procurorii au descoperit că
Delia Ayana, o fetiţă fără mâini şi fără picioare abandonată de mamă la naştere, în 2011
Cazul familiei Bodnariu, căreia autorităţile norvegiene i-au luat copiii, a făcut
O mamă din Constanţa şi-a bătut copilul de cinci ani cu nuiaua. Fetița zace acum în
Copiii lui Florin Salam, Dan şi Bety, au intrat în atenţia Protecţiei Copilului sector 4
O mamă din Constanţa şi-a bătut copilul de cinci ani cu nuiaua. Fetița zace acum în