probleme

Aflat în postura singurului fotbalist din lume care a câștigat de trei ori titlul mondial (1958, 1962 și 1970),
Ce analize trebuie să faci pentru a descoperi la timp că suferi de cancer şi care sunt paşii de urmat atunci când
Șirul problemelor la metrou a continuat joi. O cădere de tensiune în zona Piața Victoriei a afactat circulația
Oana Roman a ajuns pe un pat de spital şi şi-a îngrijorat fanii după ce a postat o imagine cu ea pe una dintre
Simona Gherghe, “mama de doi”, aşa cum obişnuieşte să îşi spună pe reţelele de socializare, acolo unde îşi ţine la
Andreea Raicu este una dintre persoanele publice din România care a păstrat întotdeauna discreţia în ceea ce
Dragostea poate ucide şi acest lucru este dovedit de un caz ce a avut loc în Germania, unde un bărbat în vârstă de
Edith Gonzalez a murit la vârsta de 54 de ani, anunţul fiind făcut public astăzi, de către jurnalistul Joaquín
Imobilul ultracentral în care a locuit regretata Stela Popescu ar putea ajunge în curând la vânzare. Fiica
Ştim că e tot timpul o mare onoare să ajungi la echipa naţională, dar mândria e parcă mai mică atunci când
Jurgen Klopp are o mare problemă înaintea meciului de mâine seară, doi dintre cei mai importanţi jucători ai săi
La cât de chinuit s-a scurs acest play-off nu ne putem pune nici acum capul la bătaie că CFR e campioană. Totuşi,
În adolescenţă, era slabă ca un băţ şi aveai tendinţa să-i faci cinste c-o prăjitură.
Colin Firth afişează un look tot mai îmbătrânit şi pare să duca pe umeri poveri de
Roxana Vancea, fosta asistentă de la ”Neatza cu Răzvan şi Dani”, se mândreşte acum cu o
Ioana Ginghină traverseză cele mai grele momente din viaţa ei. S-a despărţit de soţul ei
Peste mai puțin de două săptămâni, Roxana Ciuhulescu (39 de ani) urmează să devină mămică
Statisticile sunt sumbre! Peste un milion de români au credite la bănci și mulți dintre
Ion Ţiriac este patronul puternicului turneu din capitala Spaniei, cotat ca Masters la

Pagini