printesa charlotte

Prințesa Charlotte a venit pe lume la 2 mai 2015, la Spitalul St. Mary din Londra. Fiica ducilor de Cambridge este răsfățata Casei Regale Britanice. Prințesa Charlotte mai are doi frățiori: Prințul George și Prințul Louis. Pe click.ro găsești cele mai noi știri despre Prințesa Charlotte, dar și imagini cu adorabila fetiță.

Prinţul Louis, fiul cel mic al prinţului William şi al lui Kate Middleton, a făcut primii paşi. Micuţul a împlinit
Ca orice familie britanică ce se respectă, Kate Middleton și Prințul William și-au dus copiii la o cursă de cai în
Anul stă să se încheie, iar noi, nostalgici, trecem în revistă cele mai savuroase momente ale prichindeilor regali
Deşi aproape nimeni nu o recunoaşte public, toţi membrii familiei regale au porecle, iar câteodată acestea ajung
Casa Regală britanică are numeroase reguli stricte şi tradiţii pe care membrii ei sunt obligaţi să le urmeze,
Când e vorba de un copil şi de nevoile fiziologice nu poate exista vorba despre vreo programare. Dar Kate ştie
Palatul Buckingham a făcut publică prima imagine cu Prințul Charles împreună cu întreaga lui dinastie, doi fii,
Lady Louise își va aminti cu siguranță ziua în care le-a condus pe micuțele domnișoare de onoare în capela St.
Începerea anului şcolar este un eveniment emoţionant pentru orice părinte, fie el şi membru al unei case regale
La cei trei ani ai săi, micuța Charlotte este deja o fashionistă. Fiecare outfit purtat de ea, fie la evenimentele
Fanii Prinţesei Diana sunt în continuare cu ochii pe familia regală britanică, chiar dacă îndrăgita prinţesă nu
Ieri, la ora 16:00 a Marii Britanii, a avut loc mult așteptatul botez al Prințului Louis, mezinul Ducilor de
Prinţesa Charlotte a împlinit patru ani pe 2 mai, iar familia regală britanică a marcat
Prințul William (36 de ani) a mărturisit că el este cel care îi face părul micuței
În ultimul timp au tot apărut zvonuri legate de adevărata relație dintre cumnatele Meghan
Zilele trecute, familia regală din Marea Britanie a participat la o nouă nuntă, iar cel
Regulile de etichetă ale Casei Regale Britanice trebuie respectate cu strictețe, mai ales
În timp ce familia regală britanică se afla la balconul regal pentru a urmări show-ul
Astăzi, toți au așteptat cu nerăbdare creștinarea Prințului Louis, mezinul Ducilor de

Pagini