primar

Un primar dintr-un oraș din Statele Unite a dat dovadă de un curaj impresionant și mult respect și
Sorin Vezeteu, polițistul care a fost ucis cu sânge rece în Gara din Suceava, a fost, duminică, 23 iulie, condus
Victor Aguilar, primar al orșului mexican San Pedro Huamelula, a devenit cunoscut în întreaga lume după ce s-a
Şerban Petru, primarul comunei bistriţene Uriu, a luat toporul şi a spart geamurile unui bar care avea autorizaţie
Din iulie 2006 până în octombrie 2011, în fiecare lună, în ziua de salariu, cei 20 de funcţionari ai Primăriei
Zi de alegeri în mai multe localități din țară. Cinci municipii, nouă orașe și 35 de comune și-au ales, în sfârșit
Fostul primar din Eforie Sud Ovidiu Brăiloiu, în vârstă de 49 de ani, care ocupa funcţia de director în cadrul
După atacul terorist din Londra, din 3 iunie, care a ucis șapte persoane și a rănit alți 48 de oameni, Donald
Până când o viaţă amară? Probabil că aşa a gândit primarul din comuna Jitia (Vrancea), o aşezare de 1.600 de
De nouă ani se judecă dosarul în care Radu Mazăre este acuzat că a făcut o pagubă statului de 114 milioane de euro
Vocabular de mahala într-un document oficial! Petru Iuga, edilul comunei Vârfuri (Dâmboviţa), a trimis o adresă
Exces de patriotism într-o comună din Dolj! Stâlpii de electricitate din Rast au fost vopsiţi de angajaţii
Un edil grijuliu! Primăria comunei Chevereşu Mare (Timiş), condusă de Marcel Muia (PSD),
Primarul UDMR din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, i-a oferit preşedintelui Klaus
Bani irosiţi! Străzile din Reşiţa au fost asfaltate de mântuială, într-un proiect care a
De necrezut! La peste 150.000 de lei se ridică paguba produsă de o prostituată în vârstă
Un primar din Vaslui a găsit o soluţie inedită pentru a asigura paza comunei, după ce
În ediția de vineri, 14 aprilie a emisiunii „Românii au talent”, jurații au fost puși pe
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan şi primarul Capitalei, Gabriela Firea, lansează

Pagini