Pimen Zainea arhiepiscopul Sucevei

După Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, a început slujba înmormântării
Se spune că ”omul sfințește locul, apoi cheamă popa să o facă”. În cazul părintelui Pimen lucrurile au fost mai
Pimen Zainea, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care s-a stins din viață în noaptea de marți spre miercuri, 20
Pimen Zainea a murit în noaptea de 19 spre 20 mai. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a pierdut lupta cu noul
PS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este în stare gravă, intubat, pe secţia de ATI a unităţii sanitare
Există preoți care se remarcă prin predici și evlavie în timp ce alții devin cunoscuți prin scandalurile stârnite
ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, va fi îmnormântat vineri, 22 mai, la
A plecat la Ceruri înainte să împlinească 91 de ani. Mai avea 3 luni până atunci, dar nu