piesa de teatru

Îndrăgitul actor Alexandru Arşinel se întoarce sâmbătă la Teatrul de Revistă Constantin Tănase în dublă calitate,
Un bilet la teatru, cadoul pe gustul oricui. De Paşte, oferă-le celor dragi un cadou de calitate şi mergeţi
Adrian Păduraru, actorul care în 1985 a dat lovitura cu rolul din ”Declarație de dragoste”, în care l-a
Maeştri ai teatrului și filmului, cei trei M, Maia Morgenstern (55 de ani), George Mihăiţă (69 de ani) şi Horaţiu
Este cunoscută drept designer, dar puțină lume știe că în timpul liber Silvia Șerban ia lecții de actorie.
„Flash-uri din sens opus”, prima adaptare după cartea polițistului Marian Godină, este transpusă în spectacolul cu
În urmă cu 25 de ani a decis să fie vegetariană, iar acum ne uimeşte cu tonusul ei de invidiat.
Dacă nici actorii nu mai ştiu să facă haz de necaz, atunci cine? Imediat ce au dat jos bulina de pe clădirea
Cea mai iubită solistă de muzică fado, Ana Moura, şi-a lansat un nou album pe care îl promovează în cadrul unui
S-a măritat în realitate, a făcut-o în telenovele, iar acum o face şi pe scena teatrului. Pentru că Diana
Acesta este programul principalelor instituţii de teatru din Bucureşti, în perioada 5 - 11 ianuarie:
Cristina Cioran a dezvăluit că, deşi nu a apărut goală în paginile revistelor pentru bărbaţi, a renunţat la haine
Un apel disperat către români vine din partea actorului Ion Caramitru. Acesta le cere
Maia Morgenstern (56 de ani) nu se mai ascunde!
Radu Beligan este o istorie a cinematografiei și televiziunii. De-a lungul celor 97 de
Sebastian Papaiani nu a mai apucat să urce pe scenă în piesa de teatru “Amadeus”, însă
Adela Popescu se antrenează pentru nunta perfectă cu Radu Vâlcan în piesa de teatru cu
Cristina Cioran este una dintre vedetele cărora li s-a propus în repetate rânduri să
După două zile de mister, în care toată lumea s-a întrebat dacă Anca Ţurcaşiu este într-

Pagini