pierdut

PAOK Salonic a aşteptat cu sufletul la gură decizia Comisiei de Disciplină a Federaţiei de la Atena şi de ce i-a
Simona Halep a câştigat ediţia de anul trecut de la Arenele BNR, dar în acest an e jale mare printre conaţionalele
Atacantul brazilian Rivaldinho abia a venit la Dinamo, dar a dat de probleme în ţară. El şi-a pierdut portofelul,
Prințul William este la fel de înțelegător și candid precum frumoasa lui soție, Kate Middleton. Cei doi au
Cu siguranță vi s-a întâmplat de multe ori să vă grăbiți să ajungeți rapid într-un loc, dar aveți ghinionul să
Un material video de pe Internet a stârnit indignarea și amuzamentul din cauza situației prin care a trecut un
Este firesc să pierdem lucruri, mai ales atunci când suntem ceva mai amețiți după o petrecere. O tânără din Marea
Perechea româno-olandeză a fost favorită în semifinalele turneului de la Doha, însă a pierdut clar, în două seturi
De când sună ceasul deşteptător, dimineaţa, şi până plecăm din casă, suntem într-o cursă contra cronometru. Şi
Răzvan Gheaţă, în vârstă de 17 ani, portar al echipei de fotbal din Liga a IV-a CFR Simeria, a fost accidentat
După ce au ratat pe bandă rulantă, elevii lui Mulţescu s-au impus cu ajutorul fundaşului dinamovist Grigore care l
Formaţia FC Barcelona a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Granada, într-un meci
Chiar dacă a pierdut aurul, lui Usain Bolt (30 de ani) nu-i pare deloc rău că a fost
Au plecat pe munte când ningea viscolit, iar vântul sufla cu peste 80 km/h. Cei doi
Necazurile parcă se țin lanț de Lindsay Lohan (30 de ani). După ce a povestit despre
Al Ittihad, echipa antrenată de fostul selecţioner al României, a pierdut, scor 1-3, după
Deși telefonul mobil se află mereu în apropierea noastră, o singură clipă de neatenție
Andreea Marin este una dintre vedetele care a recunoscut că deşi a fost o perioadă în
Adriana Bahmuţeanu a anunţat în cadrul ediţiei de marţi a emisiunii „Necenzurat" că este

Pagini