pepe

Pepe, pe numele real Nicolae - Ionuț Pascu, este unul dintre cei mai iubiți cântăreți latino. În 2011, artistul a ținut prima pagină de ziarelor cu divorțul de Oana Zăvoranu. Trei ani târziu, Pepe s-a căsătorit cu Raluca Pastramă, cea care i-a dăruit două fete. Vezi pe click.ro cum arată soția lui Pepe și ce spune artistul despre un al treilea copil.

A fost mare forfotă în familia lui Pepe weekendul care tocmai s-a încheiat! Artistul şi soţia lui, Raluca, au fost
Se ştie că Brad Pitt a lucrat în tinereţe la un fast food, costumat în pui de găină, însă şi noi avem exemple de
Raluca şi Walter Zenga au fost naşi pentru Cristi Gheară, fiul omului de afaceri Nicu Gheară. Atât ceremonia
Solistul trece de la agonie, la extaz, în mai puţin de o lună. În octombrie, Ionuţ Pascu, alias Pepe, va face
Pepe (38 de ani), Cătălin Crişan (49 de ani), Crina Mardare (59 de ani) şi Ioana Ginghină (40 de ani) ştiu să
Creștinarea micuțului Ayan Andrei a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai importante evenimente din viața lui
Diana și Adrian Enache îi vor mulțumi toată viața lui Pepe. Prietenia lor a început cu un eveniment ce se putea
Pepe ne-a demonstrat de multe ori că este un familist convins! Muncește pe brânci în televiziune, are spectacole
Buna dispoziție e garantată atunci când se întâlnesc Horia Brenciu și Pepe, doi dintre cei mai de succes artiști
Artiştii noştri au multe idei de afaceri pe lângă muzică. Pepe este unul dintre ei. Artistul a anunţat că îşi va
Nu sunt numai bombe sexy pe Litoral, ci şi familişti care au ochi doar pentru neveste şi copii. În această
S-au dus vremurile când dansau pe mese sau schimbau iubitele ca pe şosete. Iată că, de când sunt tătici, mulţi
Cântăreţii de top sunt solicitaţi la greu şi în noaptea de 31 decembrie, iar mulţi dintre
Pepe a participat la nunta fiului lui Nicu Gheară, dar acest moment special pare că i-a
Pepe și Raluca Pastramă trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cu toate că se spune că
Ești tare, pe onoarea mea! Să-ți faci acasă, la domiciliul copilăriei soției tale, pe
N-am glumit când v-am spus că Pepe e familist convins şi că munceşte pe brânci pentru
Pregătirile sunt în toi pentru noul sezon al emisiunii “Te cunosc de undeva”, care va
Din 31 iulie, la Antena 1 intră în vacanţă emisiunile „Acces direct” şi 2K1”, ambele

Pagini