pensie

Au trecut de vârsta pensionării, dar tot nu se lasă de politică. Avem senatori și deputați care au sărit de 65 de
Dacă ai în jur de 30 de ani, te afli în segmentul de populaţie care ar putea să rămână fără pensie. Încet-încet,
În timp ce mulți oameni aleg să-și cheltuie banii pe diverse bunuri materiale, o pensionară de 90 de ani de
Moartea socrului lui Mihai Mitoşeru a adus multă durere familiei, dar şi celor care l-au cunoscut. Bărbatul s-a
Gabriel Oprea beneficiază de două pensii speciale după ce acestea au fost reintroduse de alianța PSD-ALDE. Printre
Încă nu se ştie exact dacă pensiile private obligatorii vor fi sau nu desfiinţate. Cert e un alt lucru şi anume
În ultima perioadă, pensiile au devenit un subiect foarte sensibil având în vedere că anumite categorii sunt fie
O țară nu poate fi civilizată dacă nu-și respectă bătrânii, iar România lasă de dorit din această privință. Mulți
Pe timpul lui Ceauşescu, bărbaţii ieşeau la pensie la 59 de ani, iar femeile la 55 de ani. Acum, guvernanţii vor
Pe 5 noiembrie, Elena Merişoreanu va împlini 69 de ani. Artista nu-şi arată vârsta şi, chiar dacă a ieşit la
Te angajezi pentru prima dată cu forme legale şi ai până în 35 de ani? Eşti obligat să cotizezi la două sisteme de
Angajatorii din România nu caută doar oameni tineri. În unele situaţii, patronii preferă persoanele ieşite la
Românii ies la pensie mult prea devreme. La această concluzie au ajuns guvernanţii, care
Câteva sute de persoane s-au adunat duminică, 3 septembrie, în fața sediului Guvernului
Câteva mii de vârstnici au pensii uriaşe, calculate după legi strâmbe. Pentru Gheorghe
Toată lumea îl invidiază pe argeşeanul Gheorghe Bălăşoiu. El este pensionarul care
Nu toţi românii ies la pensie la 65 de ani! Sunt categorii speciale care se bucură de
Sid, unul dintre cei mai performanţi câini ai Vămii Române, a ajuns la vârsta
Ministerul Muncii te vrea pensionar cu drepturi depline. Autorităţile vor să prelungească

Pagini