pensie alimentara

În mijlocul audierilor pentru pronunţarea sentinţelor şi declaraţiilor în cazul divorţului scandalos, Amber Heard
Scandalul pensiei alimentare a luat sfârşit. Victor Socaciu a achitat zilele trecute toţi banii pe care-i datora
Vrea, nu vrea, trebuie să plătească. Adrian Mutu va rămâne lună de lună fără o parte din salariu, după ce
Se duce traiul pe care l-a avut atunci când i-a fost amantă sau soţie. Alina nu se alege cu nimic din averea pe
Victor Socaciu (62 de ani) pierde proces după proces în războiul cu fiul său, Victor (18 ani). Săptămâna aceasta,
Actriţa Manuela Hărăbor a vorbit, în revista OK! Magazine, despre fiul ei, Andrei, pe care îl are din relaţia cu
Nu mai are încotro. Dan Chişu a pierdut lupta în instanţă şi trebuie să scoată lunar din buzunar 3.000 de lei
Fostul acţionar dinamovist este tatăl a şase copii, iar cel de-al şaptelea se pare că va veni pe lume peste
S-au iubit ca pe ochii din cap, dar au ajuns să se urască de moarte. Victor Socaciu şi Marina Almăşan se târăsc
Război total pe banii de pensie alimentară. De la 500 de lei cât a fost stabilită iniţial la notar, partea pe care
Doi ani de certuri prin tribunale au fost de ajuns pentru fosta iubită a lui Piţurcă. Chiar dacă fostul
Justiţia a decis! Fostul premier Silvio Berlusconi va trebui să plătească lunar o sumă fabuloasă fostei soţii,
Mai puţin, ca să ajungă la toţi! Fostul prezentator Tv Andrei Zaharescu va plăti o pensie
Necazuri în lanţ pentru Adrian Mutu! La o lună după ce Alexandra Dinu l-a dat în judecată
Mirii trebuie să aibă în vedere ca la petrecerile din 2016 să o includă pemlista lor de
De trei ani se luptă Marina Almăşan (53 de ani) prin tribunal pentru ca fostul ei soţ,
Instanţa a decis! Antonio Banderas se face vinovat în procesul de divorţ cu Melanie
A plecat tocmai în Africa de Sud, dar nu are linişte nici acolo. Fostul om de televiziune
După ce Adriana Bahmuţeanu şi-a acuzat soţul că şi-a agresat în incinta şcolii pe unul

Pagini