pelin

De-a lungul timpului, de ateroscleroză s-au ocupat numeorși specialiști, terapeuți europeni. Aceștia susțin că
Eşti la mare, la munte sau la bazin şi ai stat prea mult la plajă? Cremele protectoare, o pălărie cu boruri largi
Ficatul este unul dintre cele mai importante organe care participă la digestie şi, totodată, locul neutralizării
Alimentația, stresul, consumul de alcool alături de tutun pot avea consecințe grave asupra sistemului digestiv.
Atunci când te îmbolnăvești, obișnuiești să asociezi viața cu gustul amar al pelinului, ignorând efectele
Pelinul este folosit încă din vechime pentru efectele sale tămăduitoare. Pentru că poate deveni toxic dacă nu
A început sezonul pelinului! De la sfârşitul lunii aprilie şi până-n octombrie, preparatele medicinale din pelin
Pelinul este o plantă foarte populară în România şi a fost folosită atât în medicina tradiţională, cât şi în
Dintotdeauna, oamenii şi-au dorit să aibă o memorie bună, sănătoasă, aptă să le servească până înspre bătrâneţe. O
Este un fapt dovedit:dacă plantele foarte apreciate pentru puterea lor vindecătoare în tratamentul a zeci de boli
Preparatele cu efecte medicinale din pelin-infuzie, pulbere, vin, lichior, sirop, tinctură- sunt eficiente în
Din vremuri îndepărtate, pelinul a fost folosit ca remediu sigur în medicina populară în tratamentul afecţiunilor
Cea mai amară plantă de pe Pământ îţi poate lua durerea cu mâna, este un bun detoxifiant
Există numeroase plante care, prin acţiunea lor calmantă, antiinflamatorie şi
În perioada de convalescență, în care te refaci după o boală grea, ceaiurile și sucurile
Potrivit tradiţiei, la Sărbătorile Pascale, închinăm un pahar cu vin de calitate cu
Dureri acute în partea dreaptă, greaţă şi balonări. Aşa începe o colică biliară, criză
De secole, în medicina populară, pelinul este un remediu dovedit care tratează
Dezechilibrele florei vaginale se produc cu multă uşurinţă într-o zonă atât de sensibilă

Pagini