Paul Papp

Campionatul Turciei a început cu o mare surpriză, Sivasspor învingând cu 3-0 pe Beșiktaș, una dintre eternele
Paul Papp a semnat pe trei sezoane cu FC Will, echipă din a doua ligă elveţiană, el despărţindu-se de stelişti în
Paul Papp a fost sezonul trecut unul dintre cei mai constanţi fotbalişti ai Stelei, prestaţiile sale determinându-
Steliştii sunt de aproape o săptămână în cantonament în Austria, iar noul tehnician, Mirel Rădoi, director sportiv
Fundaşul Paul Papp a fost operat, marţi, în cadrul Clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială a Spitalului
Să continuăm cu seria eroilor din fotbal, în această “săptămână albă” a politichiei mioritice…
Apărătorul de 25 de ani i-a executat pe britanici, la debutul în noul mandat al lui Iordănescu pe banca „
Perioada de transferuri în Liga I s-a încheiat azi, iar campioana României s-a întărit cu foşti jucători.
E oficial, Paul Papp vrea să renunţe la burlăcie! După o relaţie de şapte ani, fostul jucător al Vasluiului şi-a
Transferat de mai bine de şapte luni în Italia, la echipa Chievo Verona, Paul Papp, fostul fundaş al echipei FC
Erau vremuri când turcii ne invadau şi părea că nu mai scăpăm de ei, dar acum ne luăm
Steaua a jucat cu Craiova, la Piteşti, primul meci după schimbarea de antrenor şi parcă a
Fundaşul Paul Papp, care fusese împrumutat, la 31 august, pentru un an de la Chievo
Steliştii se întăresc înaintea debutului în grupele Ligii Europa.  L-au adus pe Papp
E oficial, Paul Papp vrea să renunţe la burlăcie! După o relaţie de şapte ani, fostul