Pastele

Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Îți spunem ce semnificație are pentru creștini, când pică Paștele ortodox și cel catolic. Află care sunt tradițiile și obiceiurile de Paște, ce rugăciuni se spun, dar și ce rețete poți găti. Vezi cum se vopsesc ouăle și cum faci cei mai gustoși și pufoși cozonaci.

 

În acest an Paștele ortodox pică pe 19 aprilie. Postul Sfintelor Paști în acest an va fi în perioada 2 martie-18
Cristi Caloeanu de la Trupa Haiducii a petrecut Paștele într-un mod inedit, departe de agitația Capitalei.
Raluca Arvat va petrece Paștele în familie, dar și cu telespectatorii Pro TV. Știrista spune că îi place să ia
Designerul de pantofi Mihai Albu a petrecut Paştele alături de fosta lui soţie, Iulia Albu. Cei doi se află într-o
Viaţa milionarului Nick Rădoi nu este deloc una liniştită. Acesta a învârtit pe degete mai multe femei frumoase,
Cântăreaţa Monica Anghel este foarte fericită. După ce a reuşit să recupereze casa bunicilor ei şi a terminat de
Catrinel Sandu locuieşte de ani buni în America, alături de soţul ei, tenismanul Gabriel Trifu şi cele două fete
La o prima vedere s-ar zice că nu este prea mare filosofie să fierbi nişte paste.
Cântăreaţa Cristina Rus le-a povestit reporterilor de la Acasă TV despre planurile ei de Paşte şi cadourile pe
Felicia Ianău, mama lui Narcis Ianău, este plecată din România de mai bine de 12 ani. Aceasta a plecat să
Un imens scandal s-a iscat în Marea Britanie, după ce în cutiile de lasagna congelată s-a descoperit carne de cal
Solista Anca Badiu a fost căsătorită, şapte ani, cu italianul Stefano Poggi. În 2005, cei doi au divorţat, acţiune
Marioara Zăvoranu aşteaptă cu sufletul la gură Paştele. Oana şi iubitul său, Răzvan
Adrian Nicolae şi Micutzu de la «Neam Trezit» au realizat un moment incredibil de
Raluca şi Denisa de la Bambi vor petrece Paştele în familie. Şi, pentru că Denisa este
În ultima vreme, viaţa Gabrielei Cristea a fost dată peste cap. Vedeta s-a trezit peste
Miercuri, Bijou (25 de ani) va pleca în Franţa, acolo unde lo­cuieşte fetiţa ei, Susan. „
Te simţi epuizat, iar vremea schimbătoare de afară nu face decât să-ţi accentueze
Vedeta postului Giga Tv, prezentatoarea emisiunii de lifestyle «Weekend Gtv» şi a

Pagini