parlamentul

Vedeta unui serial rusesc pentru tineri, Maria Kojevnikova, în vârstă de 27 de ani, a devenit deputat al Dumei de
La cei 37 de ani ai săi, fiul cel mic al regretatului Ion Dolănescu nu s-a mulţumit să profeseze ca psiholog, aşa
Credeţi că noi avem o viaţă politică agitată? Ucrainenii ne arată că se poate mult mai rău. Parlamentarii de la
Parlamentul European a votat împotriva controversatei legi ACTA, care viza să combată pirateria pe Internet. Votul
Cel puţin un deputat a fost transportat la spital în urma violenţelor din Parlamentul ucrainean dintre câteva zeci
Vedeta unui serial rusesc pentru tineri, Maria Kojevnikova, în vârstă de 27 de ani, a devenit deputat al Dumei de
Comisia juridică a Parlamentului European a ridicat ieri imunitatea parlamentară a lui Adrian Severin, după
În plină perioadă de criză, femeile de la conducere par să aibă, înainte de toate, cunoştinţe sporite de economie
Legislativul ucrainean a fost astăzi scena unui act de violenţă de neconceput într-un stat european. Preşedintele
Şi-au făcut curaj ca să voteze cel mai dur proiect de buget din ultimii ani! Zeci de parlamentari au băut pe rupte
Peste 20 de civili au fost ucişi într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană, comis în vestul Kabulului, care
Aproximativ 20 de militanţi din cadrul organizaţiei ecologiste Greenpeace se aflau luni dimineaţă pe acoperişul
După partidele de bătaie din Legislativul Ucrainei, fenomenul s-a extins asupra aleşilor
Pumni, picioare, îmbrânceli, haine rupte, scaune aruncate, război în toată regula!
Anastassia Michaeli, parlamentar ultraconservator şi agresiv al Knesset-ului, Parlamentul
Eurodeputatul George Becali conduce detaşat în topul celor mai multe absenţe de la
Un film pornografic a rulat, luni, pe ecranele amplasate în clădirea parlamentului din
Antonio Di Pietro doreşte ca toţi parlamentarii să îşi facă teste pentru se descoperi