parlamentari

Plenul Camerei Deputaţilor cu noii aleşi a început, marţi, la ora 12.00, la şedinţă fiind prezenţi 256 de deputaţi
Mâine e ziua cea mare! Ne alegem parlamentarii pentru următorii patru ani, aşa că e foarte important să mergem la
Bătaie de joc la adresa bugetarilor care speră să primească câţiva bănuţi în plus la salariu! În prag de alegeri,
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, astăzi, un proiect de lege care îi va absolvi de
Revoltă în Parlament din cauza radarelor! Aleşii sunt nemulţumiţi faţă de faptul că poliţiştii stau ascunşi când
Administraţia Prezidenţială a lansat o licitaţie, în valoare de 5,5 milioane de lei, pentru renovarea unui corp de
Șoferii ar putea să beneficieze de înjumătățirea perioadei de suspendare a permisului dacă-și plătesc amenda în 48
Legea dării în plată a pus pe jar bancherii, chiar dacă deocamdată proiectul a fost întors în Parlament şi urmează
Trei milioane de români locuiesc și muncesc în străinătate. La ultimele alegeri, din 2012, au ieșit masiv la vot
Un câine, maximum trei. Atâți au voie ciobanii să mai țină la stână. Cine încalcă legea va fi amendat cu până la 1
UPDATE. Ora 11.30. 95 de senatori au votat ”pentru” arestarea preventivă a senatorului Dan Șova. Plenul Senatului
Alți bani aruncați pe spinarea aleșilor. Angajaţii Parlamentului au început pregătirile pentru a-i întâmpina cum
La patru zile după alegeri, joi (15 decembrie), am aflat rezultatele finale. Aşa cum era
Unii sunt din anii ‘90 în Parlament, dar acum au rămas ”pe liber”. Partidele au eliminat
Legea antifumat a împărțit țara în două. Persoanele care nu au acest viciu o consideră
Parlamentarii au mai trecut un an pe „mutește”. Dacă unii nu au vorbit deloc, alții au
Conducerea Parlamentului a aprobat, luni, solicitarea liderul grupului PSD din Camerei
Aleşii noştri au nişte criterii foarte simple atunci când îşi aleg încălţămintea. Trebuie
Proiectul care introduce pensiile speciale pentru parlamentari va primi marți votul final

Pagini