parlament

Mezinul fostului premier Adrian Năstase, Mihnea-Daniel, în vârstă de 25 de ani, a fost numit consilier onorific al
Renate Weber, propusă de ALDE, este noul Avocat al Poporului, conform deciziei luate miercuri de plenul Camerelor
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat, marți, 18 iunie, în plenul reunit al Parlamentului.
Opoziţia a adunat până acum 207 voturi din cele 233 necesare pentru adoptarea moţiunii de cenzură, dar votul se va
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, semnată de 173 de parlamentari, a fost depusă, a anunţat astăzi
Liviu Dragnea a stat deja după gratii două dintre cele 900 de zile la care a fost condamnat de Înalta Curte în
Acuzat de PSD că blochează Bugetul României și paralizează țara, preşedintele Klaus Iohannis a dar luni șah celui
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, vineri în plen reunit, bugetul pentru anul 2019, la cinci zile după ce a
Parteneriatul civil iscă un nou scandal în societatea românească, după cel al referendumului pentru familie.
Când alții au experiență solidă în domeniul în care s-au pregătit în tinerețe, el termină facultatea la bătrânețe
Tensiune înainte de a doua ședință de guvern din această săptămână, în contextul secretomaniei care domnește în
Modificările la Codul penal au fost adoptate marţi, în Senat, cu 74 de voturi "pentru", 28 de voturi "împotrivă şi
Concertul Bon Jovi de duminică, 21 iulie, din Piața Constituției, a împărțit spectatorii
Legea pensiilor a fost adoptată, astăzi, 26 iunie, de parlamentarii din Camera
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, 13 martie, în şedinţă comună pentru a
Președintele României, Klaus Iohannis, a ținut un discurs miercuri, 5 decembrie, cu
Parlamentarii din PSD, cel mai mare partid din România vor să înființeze”inchiziția”
”Corupția poate fi înfrântă. Episodul de astăzi nu este o înfrângere”. Sunt cuvintele
A sosit și ziua multalteptată de coaliția PSD-ALDE. Fostul prim-adjunct al directorului

Pagini