Paradă

Una caldă, una rece! Se apropie 1 Decembrie, Ziua Naţională, şi te bucuri, dar când te gândeşti că apar restricţii
Lance Armstrong a participat pentru ultima oară în Turul Franţei. Americanul a terminat pe locul 23, ieşind rapid
Nouă persoane au fost reţinute, luni, în timpul paradei organizate de Los Angeles Lakers pentru a sărbători cel de
O amplă paradă militară a avut loc în Londra pentru a marca ziua de naştere a Reginei Elisabeta a II-a a Marii
Pentru prima dată în cei şapte ani de când în Bucureşti se organizează „Gay Parade“ manifestaţia s-a desfăşurat
Prima paradă gay organizată în Slovacia a fost marcată sâmbătă de incidente violente soldate cu cel puţin 2 răniţi
Sute de tineri ruşi cu hainele rupte şi plini de sânge au defilat, sâmbătă, prin centrul Moscovei luând parte la
Zeci de elevi de la mai multe şcoli din judeţul Dolj au tras un semnal de alarmă privind protejarea naturii,
Circa 30 de şefi de state şi de guvern din întreaga lume participă astăzi, la Moscova, la manifestările dedicate
Un nou record mondial a fost stabilit pe 7 noiembrie, la Johannesburg când 287 de femei şi-au lăsat hainele
Sute de mii de oameni au participat pe 1 noiembrie la Parada Gay, pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, Brazilia
Sute de căţei, din toate colţurile lumii, îşi etalează frumuseţea, weekendul acesta, în cadrul celei de XXII-a
Parada homosexualilor a stârnit, la Belgrad, ciocniri violente între forţele de ordine
Ediţia de anul acesta a Love Parade din Germania a fost scena unor scene de groază. În
Ieri, în Capitală, a fost ziua şoferilor „de duminică" şi a automobilelor de vârsta
Festivalul de Animaţie „Euromarionete" din Arad a debutat, ieri dimineaţă, cu o paradă a
Multe vedete fac paradă cu fundurile lor pentru a-i cuceri pe fani. Îşi fac rochiile cât
La parada militară organizată luni, la Madrid, mai multe persoane i-au cerut șefului

Pagini