Olaroiu

Click desktop categorie brand

Antrenorul Cosmin Olăroiu a fost numit la conducerea tehnică a echipei chineze Jiangsu Suning, în locul
România a avut un selecţioner străin de valoare îndoielnică, iar când a venit momentul să-l schimbăm pe acesta,
Olăroiu e de şase ani în Emirate şi de patru ani la Al Ahli Dubai. Anul acesta n-a câştigat titlul naţional, dar a
Cosmin Olăroiu e la capătul unui sezon mai degrabă cenuşiu, în care a cedat coroana de campion în Emirate,

Click desktop categorie 580x400 p1

Cosmin Olăroiu, tehnicianul celor de la Al Ahli, trupă din Emiratele Arabe Unite, şi Constantin Gâlcă, omul de pe
Răzvan Lucescu a ales calea exilului după perioada Petrolul, în care s-a convins că greu se mai poate face
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că Iordănescu e istorie la naţională şi negociază cu mai mulţi
Fotbalul românesc se confruntă cu o criză financiară fantastică, antrenorii fiind şi ei neplătiţi la fel ca şi

Click desktop categorie 580x400 p2

Cosmin Olăroiu e în faţa celei mai mari performanţe din cariera sa de antrenor, cucerirea Ligii Campionilor Asiei
Cosmin Olăroiu e la 90 de minute de prima mare performanţă ca selecţioner al Arabiei Saudite.
Cu Olăroiu pe banca tehnică, Arabia Saudită a pierdut cu 1-0 primul meci de la Cupa Asiei în faţa Chinei. Echipa
Cosmin Olăroiu şi-a sacrificat Sărbătorile pentru a cuceri un nou trofeu. Tehnicianul lui Al-Ahli va conduce în
Tehnicianul în vârstă de 48 de ani şi-a încheiat în genunchi ultimul mandat din Dubai.
După vreo două luni de antrenamente şi meciuri amicale, Reghecampf şi-a intrat serios în
Numele lui Cosmin Olăroiu a fost vehiculat printre cele propuse pentru preluarea

Click desktop categorie 300x250 p1

Rezultatele dezastruoase l-au făcut pe Rădoi să se despartă de clubul din Ghencea. Acum,
Laurenţiu Reghecampf avea o singură şansă să-şi prelungească şederea în Arabia Saudită,
Luna aceasta, Cosmin Olăroiu a uitat de echipa sa de club, Al-Ahli Dubai, fiind „

Click desktop categorie 300x250 p2

Delegaţia saudită în frunte cu antrenorul Cosmin Olăroiu s-a instalat deja în Australia,

Pagini