obiecte

De astăzi, începe mini-vacanța de 1 Mai. Până marți, inclusiv, distracția va fi cuvântul de ordine. Fie că pleci
Locurile umede sunt perfecte pentru creșterea și răspândirea bacteriilor, astfel încât anumite lucruri, cum sunt
În lume există de mult trendul de a cheltui sume exorbitante de bani pe obiecte care au aparținut sau doar au fost
Poate că Donald Trump nu este mai prejos față de Barack Obama atunci când vine vorba de a ieși în evidență, numai
Multe produse pe care le cumpărăm din magazine nu au un termen de valabilitate exact. Nu-ţi spune nimeni când
Cu toții știm că este recomandat să avem mare grijă de obiectele pe care le avem asupra noastră atunci când
Avem în locuinţă obiecte de care ne folosim zilnic, deşi sunt extrem de periculoase pentru sănătate. Fie conţin
Îţi doreşti să fii sexy la birou şi să te simţi bine în pielea ta, dar iei vreodată în considerare cât rău îţi fac
Majoritatea dintre noi tindem să credem că baia este cel mai neigienic loc din casă. De fapt, unele dintre cele
Dacă ar fi să ne gândim care este obiectul cu cele mai multe bacterii cu care intră zilnic în contact am fi
Primul disc înregistrat de Elvis Presley, în iunie 1953, când viitorul rege al rock'n'roll-ului voia să ştie cum
Multe dintre produsele pe care le folosim zilnic în gospodărie sunt „vinovate” de producerea
Duminică s-a disputat pe Türk Telekom Stadyumu primul derby al sezonului din Turcia, iar
Faci zilnic curățenie în casă, dar, de cele mai multe ori, treci cu vederea peste unele
Omenirea a petrecut 300 de ore pe suprafața lunară. În cele 21 de ore cât au stat Buzz
Cât de des îți înlocuiești periuța de dinți? Dar prosopul de baie? Știai că schimbarea
Alexandru Ciucu (38 de ani) și Alina Sorescu (28 de ani) au organizat duminică seara (18
Vrei să aduci ceva nou în viaţa sexuală? Apelează fără nicio jenă la jucăriile sexuale.
Pasta de dinţi este o nestemată în casa noastră. S-a demonstrat ştiinţific! Datorită

Pagini