numai iubirea

Cine nu o cunoaşte pe fetiţa timidă, cu codiţe, din celebrele telenovele româneşti difuzate de postul Acasă TV!
Oana Zăvoranu s-a întors în această vară pe platourile de filmare ale unui serial, după o pauză de 15 ani de la
În urmă cu 15 ani juca în “Numai iubirea”, la Acasă TV, însă puţini ştiu povestea rolului Corinei Dănilă, una
Meseria de actor e plină de surprize şi iată că şi Corina Dănilă are parte de o întâlnire interesantă, în
Octavian Strunilă (37 de ani) este peste tot. După ce a devenit celebru cu rolul lui Stiven, din “Inimă de ţigan
Toată lumea ştie că Adela Popescu a avut o primă relaţie foarte mediatizată cu Dan Bordeianu, colegul ei din „
Cine a fost fanul serialului românesc „Numai iubirea”, difuzat de Acasă TV, o ştie cu siguranţă pe Biencuţa,
În acest weekend, Corina Dănilă va putea fi văzută în dublă ipostază, atât în rol de prezentatoare la emisiunea „
În 2004, se lansa cu mare tam-tam „Numai iubirea”, prima telenovelă realizată de Ruxandra Ion, pentru postul Acasă
Perioada telenoevelelor româneşti de la Acasă a apus de ceva vreme, însă fanii îşi doresc ca acestea să revină.
Ani de zile a fost vedetă de telenovele fiind în centrul atenţiei datorită rolurilor sale. A slăbit 20 de
Vasile Calofir este vedeta momentului la „Ferma Vedetelor”, dar actorul are vechime în showbiz-ul dâmbovițean. Ca
Corina Dănilă s-a întors la TVR 2, după o pauză de o jumătate de an, în care a jucat în
Au trecut 15 ani de la difuzarea serialului de succes „Numai iubirea” (Acasă TV), în
Corina Dănilă (46 de ani) este aproape de nerecunoscut! Actrița din prima telenovelă
Vă mai amintiţi de simpatica actriţă Lili Sanboeuf, care a cucerit o ţară întreagă cu
Cei care urmăresc postul Acasă TV, botezat mai nou Pro2, sunt fermecați de vocea caldă pe
La 30 de ani are o casă, un soţ perfect, un copil minunat şi o carieră solidă. Totuşi,
Povestea de dragoste dintre Adela Popescu (29 de ani) şi Dan Bordeianu (40 de ani),

Pagini