Nicuşor Stanciu

Reluat de două săptămâni, campionatul Cehiei are un jucător care strălucește: românul Nicușor Stanciu. În ultima
Echipele lui Ianis Hagi (Genk) și Nicușor Stanciu (Slavia) nu mai au nici o șansă de a juca în primăvară, nici
Cosmin Contra încearcă să-i titularizeze în premieră, în acelaşi timp, pe Ianis Hagi şi Nicuşor Stanciu, cei mai
Nicușor Stanciu a avut, duminică, cel mai dificil meci din carieră. El a jucat titular la Slavia Praga împotriva
Mijlocaşul Slaviei Praga a făcut un nou meci mare contra italienilor de la Inter, la fel ca în urmă cu şapte ani
Fotbalistul român de 26 de ani n-a rezistat decât jumătate de an în Arabia Saudită, fiind pus pe liber de clubul
Fuga lui Stanciu de la Al Ahli și intenția acestuia de a deveni jucător liber i-a făcut pe foarte mulți
Nicuşor Stanciu şi Marcus Berg, golgheterii României şi Suediei, activează în Arabia Saudită, respectiv Emiratele
Nicuşor Stanciu a dat lovitura carierei. Nu neapărat din punct de vedere fotbalistic, dar cel puţin din cel
Mijlocașul român a recunoscut că a fost la un pas să plece de la Sparta Praga în perioada Crăciunului.
Perioada de transferuri din ianuarie ar putea aduce mutări spectaculoase pentru doi dintre internaționalii români.
50.000 de oameni au luat cu asalt Arena Naţioanlă sperând că vor vedea o echipă curajoasă şi decisă să-şi ia
Întrerupt la mijlocul lunii martie, din cauza pandemiei de coronavirus, campionatul
Patru dintre cei mai importanţi fotbalişti ai naţionalei României şi-au măsurat forţele
Nicușor Stanciu nu o duce prea bine pe plan fotbalistic, dar toate îi merg din plin pe
În ciuda ofertei fabuloase primite de la Al-Ahli Jeddah, Nicuşor Stanciu ar fi plecat cu
La doar 25 de ani, Nicolae Stanciu a prins contractul carierei din punct de vedere al
După ce a plecat cu coada între picioare din Belgia, internaţionalul român nu s-a
Nicuşor Stanciu a fugit de la Anderlecht pentru că intrase într-un blocaj la belgieni,

Pagini