Naţională România

Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționalei a României, a acordat un amplu interviu celor de la Telekom Sport.
Cele trei înfrângeri la rând suferite de naționala României i-au șubrezit lui Mirel Rădoi un scaun și așa
Naționala României trece prin cea mai grea perioadă din ultimii ani, iar înfrângerea suferită acasă cu 1-0 în fața
Programat aseară, la Ploiești, meciul cu Austria a fost așteptat cu interes de microbiști și specialiști, pentru
Naționala de tineret a României este sigură de locul secund în clasamentul grupei preliminare a Campionatului
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a ieșit, la trei zile după dezastrul cu Norvegia, și i-
România a suferit una dintre cele mai mari umilințe din ultimele decenii în deplasarea de la Oslo. Acolo unde, așa
Nicolae Stanciu a declarat, duminică seară, după meciul pierdut de echipa României în faţa Norvegiei, scor 0-4, că
Selecţionerul naţionalei de tineret a României, Adrian Mutu, s-a declarat dezamăgit după eşecul cu Ucraina, scor 0
Naționala României a pierdut mai clar decât o arată scorul (1-2) la Reykjavik, în fața Islandei, semifinala
Alex Mitriță, un posibil titular în garnitura lui Mirel Rădoi în meciul de joi seară contra Islandei, a primit o
Ionuț Nedelcearu va juca pentru următorii patru ani în campionatul Greciei, la AEK Atena. El a semnat contractul
Gică Hagi, patronul Viitorului Constanța și principalul pretendent la poziția de
Revenit în spațiul public după o absență de peste o lună, patronul FCSB, Gigi Becali, i-a
Înfrângerea suferită cu 1-0 în Ucraina, în preliminariile Campionatului European U21 a
Ianis Hagi a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Oslo, că naţionala României
Calculele calificării la Campionatul European se complică pentru naționala de tineret.
Selecționerul Mirel Rădoi a susținut conferința de presă de dinaintea meciului cu Islanda
Convocat la națională la aproape 34 de ani, fundașul Mario Camora a început cu zâmbetul

Pagini