Nataţie

Înotătorul Robert Glință a devenit primul sportiv român calificat matematic la Jocurile Olimpice care vor avea loc
Socotit a fi unul dintre pretendenții României la clasarea pe podiumul olimpic la Tokyo, în 2020, Robert Andrei
Campioană mondială şi olimpică la nataţie, Federica Pellegrini (29 de ani) e una dintre cele mai cunoscute
Cei mai valorosi înotători din România la categoria 12-14 ani au participat la Campionatul National de Cadeți de
Bia și Branca Feres sunt gemene identice, au 28 de ani și vin din Brazilia, gazda Jocurilor Olimpice din acest an
Etiopianul Robel Kiros Habte, înotător în cursa de 100 m la JO de la Rio, a făcut senzație cu fizicul său. Nu
Americanul Michael Phelps este recordmenul absolut în lumea natației. Acesta și-a trecut în palmares a 19-a
Robert Glință este speranța României la natație. Tânărul de 19 ani s-a calificat în prima sa finală olimpică, la
Au început antrenamentele la Izvorani pentru noul sezon competiţional al nataţiei româneşti. Cantonamentul a
Tânărul înotător român Leon Stan a câştigat primul loc la 5 probe de nataţie, precum şi Trofeul Ursul de Aur,
Înotătorul australian Ian Thorpe, în vârstă de 31 de ani, a fost internat într-un spital din Sydney, pentru a fi
Alexander Dale Oen, fost campion mondial la nataţie, în vârstă de 25 de ani, originar din Norvegia, a decedat în
Face înot de performanță de mic, dar și-a găsit și altă vocație. Între antrenamente și
Președintele Federației Române de Natație, Camelia Potec (35 de ani) s-a logodit. Anunțul
Iată programul sportivilor români de joi, de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
Devenită celebră odată cu depistarea pozitivă a Mariei Şarapova, substanţa interzisă
Cei mai performanţi copii ai unui club de nataţie din Bucureşti, cu vârste între 7 şi 11
Înotătorul român Norbert Trandafir a câştigat, astăzi, medalia de bronz în proba de 100
Născută la 17 iunie 1988, la Brisbane (Australia), înotătoarea Stephanie Rice figurează

Pagini