milioane

Potrivit unui algoritm al Observatorului Fotbalului CIES, Kylian Mbappe ocupă primul loc într-un top al celor mai
Câtă bătaie de joc! Cinci investiţii din judeţul Galaţi, în valoare totală de circa 2,2 milioane de euro, arată
”Pentru mine fotbalul este o afacere”, spune de câte ori are ocazia finanţatorul de la FCSB, Gigi Becali. Patronul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a publicat declarația de avere care cuprinde venituri de sute de
Se spune că a fost cea mai luxoasă nuntă din toate timpurile! Unul dintre cei 4 fii ai magnatei Folorunsho Alakija
După şapte etape din liga a doua rusă, Kuban Krasnodar, echpa antrenată de Dan Petrescu, e pe ultimul loc (20), cu
Ziariştii de la Forbes, ediţia din Ucraina, au arătat că antrenorul român al lui Şahtior e în topul celor care "
World Rugby, forul conducător al acestui sport, a anunţat un profit de 150 milioane lire sterline (210 milioane
Cei doi muzicieni americani se pare că vor să se mute în Beverly Hills definitiv. Cel puţin aşa declară un agent
Real Madrid a câştigat marţi seara la Cardiff, în Ţara Galilor, Supercupa Europei, în faţa conaţionalilor de la
Când te naşti într-o familie cu o avere de 4,8 miliarde de dolari, te gândeşti că nu va trebui să munceşti în
Monica Gabor l-a prins pe Dumnezeu de-un picior! Iubitul chinez al vedetei este miliardar în dolari, aşa că îi
Pandemia cu Covid-19 a cuprins lumea întreagă, iar situația este tot mai grave îndeosebi
Oltenii au dat o lovitură mare pe piaţa transferurilor şi l-au adus din Anglia pe fostul
Maria Şarapova este o vedetă a tenisului mondial, dar şi ştie să-şi vândă imaginea.
De-abia leagă două cuvinte la 2 anişori, dar ştie să facă bani ca un om mare.
De patru ani și jumătate, familia lui Toni Tecuceanu se luptă în instanță pentru a afla
O bijuterie imobiliară a fost scoasă la vânzare. Privelişte de vis, 12 camere, şase băi,
Eric Clapton îşi va face mâine, la împlinirea vârstei 66 de ani un cadou extravagant. El

Pagini