metrorex

Metroul va circula în Noaptea de Înviere, dar și în zilele de Paște Metrorex a anunțat programul trenurilor, care
Continuă demolarea spațiilor comerciale de la metrou. Încă 63 de spaţii au fost desfiinţate, a anunţat ministrul
Continuă demolarea spațiilor comericale de la metrou. Primele spații comerciale de la stația de metrou Basarab au
Afacerile din subteran datează de 31 de ani. Spațiile comerciale au fost acceptate de către autorități în contul
E scandal la stația de metrou Ștefan cel Mare! Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal la
Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal la metrou, pe domeniul public, a început miercuri
Prefectura Capitalei a anunţat că, în urma discuţiilor de vineri cu reprezentanţii sindicatelor la metrou, a fost
Se cam îngroașă gluma! Proprietarii spațiilor comerciale de la metrou care urmează să fie desființate protestează
Circulația metroului a fost blocată vineri dimineața din cauza unui protest spontan al sindicaliștilor. Ce-i
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a dispus vineri dimineaţă
Circulația metroului în Capitală este blocată vineri dimineață, în urma unui protest spontan. Reprezentanții
O cartelă de metrou cu două călătorii ar putea costa 6 lei în loc de 5 lei cum este în prezent. Anunțul a fost de
O primă decizie în scandalul demolării chioșcurilor de la metrou. Magistrații
Metrorex a anunțat că în următoarele două zile vor fi restricții de acces la stația de
Premierul Florin Cîţu a anunţat, duminică, măsuri după protestul de la metrou pe care-l
Poliţia Capitalei a anunţat, vineri, că a fost sesizată de către conducerea Metrorex cu
Circulația metroului bucureștean a fost dată peste cap vineri dimineață, în urma unui
Metrorex a anunţat joi că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale de la
Nici o lună nu a rezistat Mariana Micluș la conducerea Metrorex. Aceasta a fost înlocuită

Pagini