masuri relaxare

Francezii au ieșit, luni, din carantina strictă după aproape două luni, iar unul dintre primele drumuri a fost la
Relaxarea măsurilor de distanțare socială începând cu 15 mai va fi resimțită și în sectorul religios. Nunțile,
După două luni de izolare strictă, România începe să se deschidă din 15 mai. Institutul Național de Sănătate
Sâmbătă, 9 mai, o decizie surprinzătoare a scos oamenii din case. Este vorba însă doar de locuitorii sectorului 2
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă (9 mai), la Târgu Mureş, că peste o săptămână expiră starea de
Cu o săptămână înainte de a începe relaxarea restricțiilor în România, primăria Sectorului 2 anunță deschiderea
Restaurantele din România vor fi deschide în trei etape, a decis miercuri Guvernul în urma unei discuţii cu
Profesorul Alexandru Rafila a declarat, la Digi 24, că înotul în piscină este sigur, în principiu, dar totul
Sute de cupluri care și-au programat nunta în acest an sunt nevoite acum să se reorganizeze. Chiar dacă
Nelu Tătaru a declarat sâmbătă, la Iaşi, că sunt speranțe de relaxare dacă şi momentul 1-3 mai este gestionat bine
Cum după 15 mai, e posibil ca purtarea măștilor de protecție să devină obligatorie în spațiile închise și în
Institutul Național de Sănătate Publică a pus în dezbatere publică și câteva măsuri care
Aurelian Bădulescu, viceprimar al Municipiului București, a afirmat, la Digi24, că
Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunţă că măsurile care vor fi aplicate după 15 mai
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că parcurile din Capitală ar putea fi
Pentru o mare parte dintre țările europene încep să iasă din carantină. Autoritățile au

Pagini