masa de craciun

Pandemia a ținut la distanță multe familii! Pentru a nu fi gașcă mare, Andrei Năstase a preferat să facă Crăciunul
Câte unul la cumpărături! Pentru a se evita aglomerația, reprezentanții magazinelor le cer românilor să nu mai
Veste bună în prag de Sărbători! Carnea de porc pentru masa de Crăciun se ieftinește cu circa 30%. În toată Europa
Statistic, în timpul sărbătorilor petrecute în familie, se deschid subiecte sensibile, au loc scandaluri și
Nu e aşa de simplu să pregăteşti masa de Crăciun, mai ales dacă ai invitaţi pe care vrei să-i impresionezi. Şi nu
Este perioada vizitelor, a meselor întinse, a revederilor. Iar multe reuniuni de Crăciun au loc între copii şi
Născută la Ploiești dintr-o mamă româncă și un tată libanez, Majda Aboulumosha a ajuns să cucerească lumea
Adrian Enache (51 de ani) are cu ce se mândri! Cântărețul de muzică ușoară are un băiat cu Iuliana Marciuc, dar și
După brad, masa festivă este, cu siguranţă, vedeta zilei de Crăciun. O masă frumos aranjată, cu tacâmuri,
Femeia de 41 de ani spune că este primul Crăciun pe care îl petrece fără mama ei, iar dorul e prea puternic.
În credinţa populară, sărbătoarea magică a Naşterii Domnului presupune o serie de obiceiuri frumoase, care sunt
Când mergi la cumpărăturile pentru Sărbători, asigură-te că iei alimente și plante care pot fi folosite contra
Se apropie Crăciunul și mulți au început aprovizionările. De pe masa de sărbătoare nu
Masa festivă de Crăciun este un moment special care reunește întreaga familie într-o
Sărbătorile sfârşitului de an aduc cu sine, adesea, şi câteva kilograme în plus. După
Mesele îmbelșugate de Sărbători sunt o bucurie pentru români. Atenție, însă! Dacă mâncați
Doamne! Ce miresme şi arome răzbat în aceste zile dinspre ferestrele bucătăriilor!
Pe lângă cumpărături, alergat după cadourile potrivite, petreceri și bucuria de a revedea
Mai sunt câteva zile până la Crăciun, când masa de sărbătoare va fi o provocare pentru

Pagini