mamaia

Ilie Năstase își vede liniștit de viață și pare că nu este deloc afectat că, în spațiul public, au apărut imagini
În Mamaia s-a dat startul distracției cu festivalul de muzică techno, Sunwaves iar tinerii s-au dat în spectacol.
Oana Zăvoranu este de neoprit când vine vorba să critice comportamentul celor din lumea mondenă. Iar acum, văzând
Oana Lis, o obișnuită a petrecerilor de prin București sau de pe Litoral, trece în această perioadă prin moment
Roxana Ionescu pare să fie sufletul petrecerii de fiecare dată când ajunge în vreun club. Iar zilele trecute, în
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor
Loredana Chivu a trecut, de curând, printr-un episod cât se poate de dificil al vieții ei, blondina aflând, cu
Brigitte Sfăt și Ilie Năstase ba divorțează, ba nu divorțează! Ba se ceartă ca la ușa cortului și se acuză de
Plaja a prins viaţă la Mamaia. Tineri, dar şi familii cu copii, au venit să se relaxeze şi să prindă primul bronz
Aseară a început oficial vacanţa de 1 Mai, aşa că picnicurile, micii, berea, relaxarea, cluburile şi litoralul
Sezonul turistic se deschide pe Litoral, conform tradiţiei, cu minivacanţa de 1 Mai. Startul va fi dat cu muzică,
Agitație mare în lumea mondenă bucureșteană după ce au apărut zvonuri că nu mai există locuri la petrecerea de
Povestea de dragoste dintre Tristan Tate și Bianca Drăgușanu a luat prin suprindere pe
Codin Maticiuc este unul dintre cei mai cunoscuți ”băieți de oraș” de la noi, implicat,
Ţinute de mii de euro, bolizi care costă cât o casă şi bani aruncaţi cu nemiluita pe
Nici la Săptămâna Modei de la Milano nu găseşti atâtea firme de lux laolaltă. În Mamaia,
Este deja o tradiție a românilor să renunțe la stresul din orașe și să se bucure de o
Românii care merg la mare de 1 Mai vor plăti, în medie, 955 de lei pe cameră pentru trei
De la vară, turiştii vor descoperi în Mamaia, dincolo de hoteluri, terase ori faimoasele

Pagini