licenţă

Va naşte la sfârşitul lunii mai, însă munceşte ca o furnicuţă şi nu are stare deloc. Laura Cosoi (36 de ani), căci
Misha, soţia lui Connect-R (34 de ani), se poate numi, pe bună dreptate, o femeie fericită.
Peste 7.800 de locuri la buget au fost scoase la concurs de Universitatea Bucureşti la studii universitare de
Guvernul a aprobat în ședința de joi (16 martie) cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar
Deschideți bine ochii dacă aveți de gând să cumpărați vacanțe în următoarea perioadă! Sunt 1.824 de agenții în
Instanţa de fond şi cea de apel ale Comisiei de licenţiere din cadrul FRF nu au acordat clubului FC Dinamo licenţă
Mirel Rădoi nu are licenţa PRO şi cum nu şi-a luat nici BAC-ul nu poate urma deocamdată cursurile şcolii de
Pentru că ne-am obișnuit cu toții să folosim aplicațiile de birou ale celor de la Microsoft, am căutat 5 moduri
Fostul premier Adrian Năstase ar fi aprobat Memorandumul privind „Parteneriatul strategic între Guvernul României
Giuleştenii au câştigat apelul de la TAS, iar această victorie a stârnit efecte pozitive în lanţ. Mai nou, un
Giuleştenii au strâns 2500 de franci elveţieni şi azi vor face recurs pentru a obţine licenţa de Liga I, 
Comisia de Apel a FRF a analizat azi memoriul celor de la Dinamo prin care contestă retragerea licenţei pentru a
Giuleştenii sunt obligaţi să obţină „Certificatul de Identitate Sportivă, CIS”, fără de
Tehnicianul Viorel Tănase va fi antrenor principal la FCSB, el fiind adus de Nicolae Dică
Directorul sportiv al Stelei, Mirel Rădoi, a explicat de ce nu şi-a luat BAC-ul până acum
Televiziunea The Money Channel, deţinută de Realitatea Media, se va închide oficial pe 25
Pepe are de ce să fie mândru. Soţia lui, cea care i-a dăruit o fetiţă pe care şi-a dorit-
Comisia de Apel a Administraţiei de licenţiere a FRF a respins memoriul echipei FC Dinamo
Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor a admis, miercuri, cererea directorului

Pagini