lasat

După cinci divorţuri din cauza alcoolului, pare să îşi fi revenit. A luat o mare decizie, în sfârşit.
Raluca Bulacu, una dintre prezentatoarele emisiunii «Ce gândesc femeile», difuzată în fiecare zi de luni până joi
Cosmin Contra şi-a reziliat azi contractul cu Petrolul Ploieşti şi va semna cu spaniolii de la Getafe.
Simona Gherghe a purtat, în ediţia de vineri a emisiunii Acces Direct, o rochie destul de scurtă care a lăsat să
Omul numărul 1 din boxul mondial, Floyd Mayweather, e implicat într-un scandal sexual.
Adrian Cristea dă dovadă că se implică des în viaţa femeilor cu care a avut relaţii, însă de data aceasta nu este
Un videoclip cu una dintre concurentele de la emisiunea «Vocea» din Ukraina, echivalentă a emisiunii «Vocea
În ciuda faptului că are apariţii incendiare pe scenă şi a faptului că este considerată una dintre cele mai sexy
Un pescar din Marea Britanie a reuşit să pecuiască un monstru de 171 de kilograme, în apropierea coastei
Are o viaţă haotică, cu multe nopţi nedormite. Cosmina Păsărin (30 de ani) lucrează de mulţi ani ca maestru de
Incidentul petrecut în luna ianuarie, în comuna Bozieni, judeţul Neamţ, unde un bărbat a murit după ce a fost
Beyoncé, pana de curent şi finalul nebun de meci au alcătuit întregul unui Super Bowl de senzaţie. Baltimore
Bomba care a zguduit întreaga industrie muzicală în această săptămână a fost retragerea
Oana Zăvoranu le-a făcut o surpriză plăcută admiratorilor săi virtuali după ce a
Un foarte bun prieten al lui Adrian Cristea susţine că Bianca a făcut o mulţime de
FRF a publicat lista cu 13 jucători care evoluează în străinătate, convocaţi de principiu
Actualul jucător al lui PSG şi fostul căpitan al naţionalei Angliei, David Beckham (38 de
Tânărul de 29 de ani, care din cauză că a condus cu viteză mare a ucis, sâmbătă, doi
Dramă într-o familie din Săliştea de Sus. Miercuri dimineaţă, când soţii Rad aşteptau

Pagini