jazz

Anca Parghel a murit acum 11 ani, pe 5 decembrie 2008. Credea cu tărie că va învinge cancerul cu care se lupta de
Johnny Răducanu s-a stins la 19 septembrie 2011, la 79 de ani. Cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi, ,
Cazinoul din Constanţa va fi redeschis, în data de 4 august, pentru un concert de jazz, care explorează
Ești primul dintre cei câțiva corifei - trei: Tu, Florin Silviu și subsemnatul - care ne-a părăsit. Dar vorba unei
Johnny Răducanu, veteranul muzicii de jazz, s-a stins la 19 septembrie 2011, la 79 de ani. Cu puțin timp înainte
S-au scurs șapte ani de când ne-a părăsit Johhny Răducanu, vrăjitorul pianului. Se apropia de 80 de ani și era
Timp de 10 zile, în perioada 10-19 mai, EUROPAfest va revitaliza scena muzicală din România, reunind la Bucureşti
Au trecut șase ani de când Johnny Răducanu a plecat să cânte jazz în ceruri. Vineri, 1 Decembrie, ar fi împlinit
Violonistul danez Svend Asmussen a murit marți, 07.02.2017, cu câteva zile înainte de ce-a de-a 101-a aniversare.
Românii vor avea ocazia să ia parte la un concert Al Di Meola la Cluj-Napoca, vineri (14 august),la ora 20.00, la
Vara asta ai de unde alege. E timpul să te relaxezi, sezonul estival dă startul distracției. Fie că vrei la mare,
Fie că eşti la mare sau la munte, distracţia este pretutindeni. Concerte, festivaluri, filme, pe toate gusturile
Soprana continuă să ne surprindă. Deşi are propria orchestră, Ozana Barabancea (50 ani)
În acest weekend, 23 – 25 august, sunteți invitați la Castelul Bran. Vin 20 de artiști
A şasea ediţie a festivalului Jazz in the Park are loc la Cluj-Napoca, în perioada 21
Diva muzicii jazz Omara Portuondo va concerta la Sala Palatului din București pe 25
Gărâna Jazz Festival este acum la ediţie aniversară. Festivalul împlineşte 20 de ani şi
“De-a arhitectura”. Aşa se numeşte o nouă disciplină şcolară, pentru elevii din clasele a
Pianistul britanic Stan Tracey, un muzician cu o carieră de peste 70 de ani, a decedat,

Pagini