ivanka trump

Nas perfect, ochi mari şi buze pline, Ivanka Trump a reuşit să câştige pariul cu frumuseţea.
Ivanka Trump (37), fiica preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, este de cele mai multe ori
Boris Johnson a devenit noul premier al Marii Britanii, după ce a fost ales lider al Partidului Conservator, cu 92
Fiica preşedintelui american, Donald Trump, este întotdeauna în pas cu modă şi concurează cu Melania în ceea ce
Melania e, mai la toate întrunirile oficiale de familie, cea mai stilată membră a familiei Trump. Însă, cele mai
Sunt soţi, părinţi şi parteneri de afaceri. Sunt prieteni, dar şi coechipieri. Şi nu sunt doar doi oameni înalţi
Ivanka Trump (36 de ani) a fost emisara tatălui ei la Ierusalim. Fiica lui Donald Trump a făcut parte din
Donald și Melania Trump nici nu-și întâlnesc măcar privirile în mare parte a timpului, iar pe fiul lor, Barron,
Două dintre fiicele preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Tiffany (24) şi Ivanka Trump (36) au transmis
Ivanka Trump, fiica și consiliera președintelui Donald Trump, a dezvăluit că a suferit de depresie postnatală după
Ivanka Trump ocupă o poziție importantă la Casa Albă, și impune mult respect din acest punct de vedere. Totuși, ce
Președintele Statelor Unite ale Americii a ținut luni, 11 septembrie un discurs cu ocazia comemorării a 16 ani de
Apariţiile celor două sunt extrem de comentate, dar şi stilurile lor sunt destul de
Mara Maples și fiica ei, Tiffany Trump, au apărut nud într-un videoclip mut, la două luni
Fiica preşedintelui american Donald Trump, Ivanka Trump a dezvăluit faptul că va renunţa
Donald Trump a fost mereu ținta glumelor mai mult sau mai puțin răutăcioase despre părul
Prima soţie a lui Donald Trump s-a pus pe dezvăluiri despre viaţa alături de preşedintele
Președintele Donald Trump a devenit bunic pentru a noua oară. Fiul său, Eric și șoția
Dacă pe Ivanka Trump (35) o știm cu toții, pe sora ei mai mică, Tiffany, nu o cunoaște

Pagini