it

Numărul femeilor care activează în domeniul IT este sensibil apropiat de cel al bărbaților, în compania românească
În prezent, tot mai multe persoane aleg să renunțe la jobul actual și să ia calea antreprenoriatului, punând
Primul semestru din anul 2020 a fost o provocare pentru orice business, din România sau de dincolo de graniță.
Încă din primii ani de școală, copiii pot învăța lucruri care să le folosească în construirea unei cariere
Domenii precum e-commerce, banking și IT sunt pe val în ultimii ani și se preconizează creșteri considerabile, în
Dacă ești student sau pur și simplu te interesează domeniul IT, iată câteva informații din interiorul unei
Arestare la vârful ANAF. Şeful Direcţiei IT din cadrul ANAF, Ancuţa Anda Macovei, a fost reţinută joi seară de
O serie de industrii tradiționale sunt în continuă schimbare datorită tehnologiei. Banking-ul e una dintre ele,
Un IT-ist român din Bistrița-Năsăud a creat primul sistem de operare românesc care ar putea rivaliza cu Windows.
O braşoveancă poate fi modelul femeii pe care toţi bărbaţii o caută. Adesea ne limităm în stereotipuri şi plecăm,
Chiar dacă cerinţele sunt destul de mari, IT-istul poate ajunge să câştige câteva mii de euro pe lună în România.
Compania condusă de celebrul cântăreţ Will.i.am a lansat în cadrul ultimei conferinţe Dreamforce prima brăţară
După un deceniu petrecut la Dublin, în Irlanda, Valentin Mureşan a decis să se întoarcă
Așa cum era de așteptat, criza generată de pandemia COVID-19 a accelerat procesul
Temerar! Într-o perioadă în care tot mai multe persoane se îndreaptă spre industria
Politehnica, Cibernetica, Limbile Străine şi chiar Medicina sunt facultăţi care
Anul 2015 a fost unul extrem de productiv pentru românii din sectorul IT, aceștia
Telefonia din România a trecut prin câteva schimbări ale regulilor de numerotație și
Fondatoarea celei mai mari companii de IT din România, Siveco, a fost reținută pentru 24

Pagini