internare

Guvernul a adoptat în ședința de luni proiectul de lege privind carantina și izolarea, necesar după decizia Curții
De aproape şase ani, asistentul maternal profesionist Adrian Miloş şi soţia sa, Cornelia, din Bocşa, judeţul Caraş
Vești bune de la Spitalul Elias unde filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, se reface după operaţia suferită
A sărbătorit 12 ani de când s-a lăsat de alcool cu o beție cruntă și a ajuns iar la dezalcoolizare.
Prințul Philip, în vârstă de 96 de ani, a fost internat la spital miercuri după-amiază, la spitalul King Edward
La începutul acestei săptămâni, Dj Wanda își spunea necazul pe Facebook, iar în mesaj vorbea despre starea ei de
Andrei, fiul fostului premier Victor Ponta, spunea sâmbătă că se simte bine şi speră că va fi externat în două
Viața lui Cristi Borcea este plină de neprevăzut. Când se pregătea să își refacă viața, inima a început să îi facă
Jurnalista a avut parte de un episod neplăcut în timpul vaacanţei pe care o petrece în nordul României.
Veste cum nu se mai poate mai proastă pentru pacienţi! Aceştia vor mai plăti din luna martie o sumă de bani (
Faimosul actor american Jerry Lewis a fost internat în spital după ce a suferit o scădere bruscă de glicemie.
Procentul persoanelor care suferă de depresie şi se internează cu acest diagnostic este mai mare în România decât
”CCR este o filială a PSD”. Este noul atac la adresa judecătorilor constituționali venit
La finalul lunii iulie, Elena Merișoreanu (69 de ani) își pierduse vocea, din cauza
DJ Wanda sau Maria Mihaela Cojocaru (40 de ani), pe numele ei din buletin, a sperat până
Viaţa amoroasă îi dă bătăi de cap la propriu lui Leo de la Strehaia. După ce şi-a spălat
Fostul primar general al Capitalei Viorel Lis este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă
Numai bolnav să nu fii în România, pentru că nici măcar în spital nu mai eşti primit dacă