inflatie

După Sărbători, greu ne mai revenim cu banii, iar lunile ianuarie şi februarie sunt de obicei slabe pentru
Avem cea mai mare inflație din toată UE: 4,3%. De aceea, țara noastră este campioana Europei la creşterea
Oficial, ne merge bine! Au crescut salariile, spun guvernanții. De fapt, câştigul salarial mediu net a scăzut în
Iulie 2005. În prima zi a lunii, România trecea la leul greu, tăind patru zerouri din coada leului vechi, cocoșat
Cu toţii ne întrebăm în ce valută să păstrăm banii pentru a nu se devaloriza. Criza financiară din ultimii ani i-a
Rata inflaţiei, indicatorul care măsoară creşterea preţurilor, a atins cel mai mic nivel din ultimii 25 de ani.
S-au scumpit toate! În luna septembrie, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 2,
S-au scumpit toate! În luna septembrie, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 2,
Preţurile din România au continuat să crească accelerat şi în a cincea lună a acestui an
Toate s-au scumpit, mai ales mâncarea, gazele și serviciile. Institutul Național de
Ştiam cu toţii c-o ducem prost. Simţim zi de zi în buzunare. De ieri, însă, e oficial!
Spania continuă să fie una dintre ţările din zona euro în care s-au redus cel mai mult