incredibil

Nicolae Guţă a fost umilit crunt la o nuntă, unde a fost obligat să se dezbrace. După ce imaginile au ajuns pe
Am purtat-o pe deget puţin timp, însă i-a lăsat amintiri neplăcute. Tavi Colen a renunţat la verighetă după ce a
A trecut doar un an de când a fost publicat primul test clinic în care erau studiate utilizările medicale ale
Caz revoltător la Buzău. Un interlop a fost scos din incinta Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Buzău chiar
Marius Marian Ivancea, cunoscut publicului sub numele "What's Up", este protagonistul unui scandal imens.
Luni seară, Adrian Năstase s-a predat la Secţia 2 de poliţie din Capitală, în vederea executării pedepsei de patru
Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia a prezentat scuze pentru un atac terorist care a vizat un spital din
Un clip de-a dreptul fabulos face furori pe internet de câteva zile, având în vedere că protagonistul lui are un
Simona Gherghe a stat alături de Dan Bittman în cadrul emisiunii X Factor, care se va difuza duminică seară,
NASA a dat publicității un videoclip în care este prezentată planeta Marte, așa cum ar fi arătat ea în urmă cu
Nu este o glumă și nici o știre tabloidă. Fostul vicepreședinte american, Dick Cheney, este foarte îngrijorat de
Lorena Menghia, sora faimoasei românce Catrinel Menghia, a avut o apariţie de milioane la un recent eveniment
La scurt timp după ce Andreea Marin a hotărât să rezilieze contractul cu TVR, Lucia
O echipă de cercetători, intitulată HUVr Team, susţine că a inventat o placă de
Kim Kardashian, căci despre ea este vorba, a fost imortalizată recent în ipostaze
Un expert în securitate american a demonstrat faptul că din produsele banale care se
Scandalul dintre Loredana Chivu şi Leo de la Strehaia continuă şi în mediul virtual, ca
Leo de la Strehaia a publicat pe pagina personală de Facebook o presupusă convorbire
Greu de ucis! Un iranian condamnat la moarte pentru trafic de droguri a supravieţuit unei

Pagini