idila

Despre idila lui Charles cu Camilla, în timpul mariajului cu Diana, toți știu! Puțini sunt, însă, cei care cunosc
Cornel Galeș a tot evitat să recunoască relația cu blondina Vivi, care, de altfel, îi este și șefă, însă, într-un
Cine ar fi crezut că între Donald Trump, președintele Statelor Unite, și Prințesa Diana ar fi putut fi o legătură
Îşi alină suferinţele reciproc! La 11 luni după ce şi-a pierdut soţia, starul Tom Jones şi-a găsit liniştea
Toată lumea continuă să vorbească despre divorţul secolului! Anunţul că Angelina Jolie pune capăt căsniciei cu
Dana Rogoz a fost invitată la Dimineața-n Mare Fel, la Radio 21. În ediția de luni (12 septembrie) a emisiunii, „
Până la urmă iese ceva? Celebrul actor Leonardo DiCaprio (40 de ani) a fost surprins recent sărutându-se cu
Un adevărat palat pe malul lacului Snagov, cu un lux exorbitant. Un apartament la Monte Carlo, o vilă şi un iaht
Liviu Vârciu este pus pe fapte mari. După ce în presă s-a speculat că prezentatorul tv s-ar săpâni cu greu în
Iubirea dintre Catrinel Menghia (29 de ani) şi Adrian Mutu (36 de ani) a durat cât o ploaie scurtă de vară, însă
Fotbalistul lui Real Madrid, Karim Benzema, şi celebra Rihanna au fost văzuţi servind masa împreună, la ora şase
Leonardo DiCaprio nu se află în forma sa maximă, iar asta pare s-o deranjeze cumplit pe noua sa cucerire. Rihanna
Peste trei săptămâni, mai precis pe data de 26 septembrie, magistraţii Judecătoriei
Foarte multe turnee din circuitele ATP şi WTA se desfăşoară simultat în aceleaşi locaţii
Fosta nevastă a lui Marius Niculae a fost cerută de nevastă de Alex Iacobescu, directorul
Ieşită dintr-un mariaj, Denisa Tănase pare dispusă să-şi refacă viaţa sentimentală.
Andrei Andrei este un tip greu de cucerit! Cel puţin aşa a lăsat el să se înţeleagă după
O nouă biografie despre muzicianul Eric Clapton, care va apărea la 12 martie, dezvăluie
Se naște o nouă poveste de dragoste în showbiz? Cam așa ar sta lucrurile între multipla

Pagini